Lectii de la profesor, chiar aici in Timisoara. Padel la un alt nivel cu Dante Luchetti

TIMISOARA. Iubitorii de padel din Timisoara au avut o surpriza zilele trecute cand la baza Padel Center a venit un campion international, Dante Luchetti, care a impartasit cate putin din vasta sa experienta.

CITESTE SI: Se pot face programari pentru a treia doza de vaccin anti COVID

Dante Luchetti e de 30 de ani in lumea padelului, atat ca jucator profesionist cat si ca antrenor. El este consacrat in lume ca un inovator in tehnica de joc a acestui sport. Fost numar 1 in Italia, vice-campion mondial si o prezenta generoasa in topurile Federatiei Profesioniste, Dante a avut un impact deosebit asupra jucatorilor din Timisoara.

Foarte bun antrenamentul! Am invatat in 2 ore cat nu invatam in 2 ani!”, a fost reactia lui Claudiu Ilas, directorul Muzeului Banatului din Timisoara si un impatimit al jocului de padel.

M-am simtit bine la Timisoara si m-am bucurat ca la teren au venit si multi tineri. Miscarea in general este foarte importanta, iar padelul are un impact deosebit pentru sanatatea fizica si mentala. In acelasi timp, ajuta la dezvoltarea agilitatii, echilibrului, vitezei, fortei si a coordonarii. Am simtit o placere sa vad ca nivelul jucatorilor de aici este bun si ca padelul are adeptii sai in Romania”, ne-a spus Dante Luchetti.

Baza Padel Center singura din Vestul Romaniei cu terenuri profesioniste dotate dupa standardele World Padel Tour organizeaza des competitii rezervate amatorilor, dar si profesionistilor si acum se pregateste de Cupa Liceelor, un turneu cu premii importante rezervat liceenilor.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.