Le vor aduce la stralucirea de odinioara. 30 de case din ‘Mica America din Banat’ vor fi renovate in 3 zile la o noua editie Color the Village. Start la inscrierea voluntarilor

TIMISOARA. Asociația Acasă în Banat dă startul înscrierilor pentru voluntari la Color the Village 2021.

Voluntarii care doresc să participe la evenimentul „Color the Village”, ediția 2021, au posibilitatea să se înscrie, completând formularul online disponibil pe site-ul colorthevillage.ro. La ediția din acest an Asociația Acasă în Banat se pregătește să primească sute de voluntari.

Evenimentul se află la a treia ediție și va avea loc în localitatea Ilidia, județul Caraș-Severin, în perioada 17 – 19 iunie 2021. Timp de trei zile, voluntarii vor munci contra cronometru pentru a renova 30 de fațade de case, cu porțile și ferestrele lor frumoase, pentru a le reda strălucirea de altădată.

Scopul nostru este să atragem atenția publicului asupra distrugerii arhitecturii vechi din satele bănățene și să implicăm activ oamenii să ia atitudine și să facă ceva pentru a păstra specificul caselor din Banat”, a declarat Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.

Este o provocare uriașă să reparăm și să zugrăvim 30 de fațade în doar trei zile dar nu este imposibil. Vrem ca prin acțiunea noastră să transmitem comunității mesajul că atunci când ne propunem să facem ceva împreună, totul e posibil”, a mai spus acesta.

Voluntarii pot opta să participe la una sau mai multe zile de eveniment, iar experiența în construcții nu este obligatorie. Pentru fiecare casă vor fi organizate echipe de minim 5-10 persoane, coordonate de un voluntar cu experiență și fiecare va avea o contribuție importantă pentru reușita renovării într-un timp atât de scurt.

Perioada de înscriere este 05 mai 2021 – 06 iunie 2021 iar formularul este disponibil aici: https://forms.gle/miGH7q1of2uAjTYE8

În acest an destinația Color the Village este Ilidia (comuna Ciclova Română, județul Caraș Severin). Satul a fost numit și „Mica Americă” întrucât multe familii au emigrat în America la începutul secolului XX și cu banii câștigați acolo au construit case deosebit de frumoase. De pe mâna meșterilor din Ilidia au ieșit unele dintre cele mai frumoase porți din lemn existente în zona Oraviței. Tot aici se regăsesc și așa numitele „ferestre-bârfitoare” la care localnicii stăteau la vorbă sau spionau trecătorii. Ilidia se bucură și de un peisaj natural deosebit, fiind inclusă în Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița.

Color the Village se află deja la a treia ediție, în anii precedenți voluntarii Asociației Acasă în Banat au intervenit la Eftimie Murgu, județul Caraș Severin (în 2020) și la Racovița, județul Timiș (în 2020). Proiectul este unic în România, cu un timp extrem de scurt de implementare și o mobilizare uimitoare a comunității locale și a voluntarilor.

Dacă doriți să susțineți renovarea celor 30 de case din satul Ilidia, județul Caraș Severin, puteți să faceți și o donație către Asociația Acasă în Banat, cu mențiunea ILIDIA.

CIF 39329018, Adresa: sat. Valeapai, nr.134, comuna Ramna, județul Caraș-Severin

Donații în LEI: RO26BTRLRONCRT0P53069801

Donații în EURO: RO11BTRLEURCRT0P53069801

SWIFT/ BIC: BTRLRO22

PayPal: [email protected]

Asociația Acasă în Banat a fost înființată în 2018 și își propune să păstreze patrimoniul cultural al regiunii Banat, să redea culoare satului bănățean, să redescopere adevăratele valori ale acestor locuri: oameni buni și gospodari, case frumoase și poveștile lor.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.