Site icon Opinia Timisoarei

La un pas să se sufoce. Cățel rămas captiv într-o conductă, la Timișoara. A fost salvat de pompieri. VIDEO

TIMIȘOARA. S-a dat alarma duminică după-amiază, după ce un timișorean a sunat la 112 și a cerut ajutor pentru a-și salva cățelul.

CITEȘTE ȘI: Copaci rupți sau căzuți peste mașini după ploaia de vară ce s-a abătut peste Timișoara și în județ. Intervenții ale pompierilor. FOTO

Omul și-a văzut animalul de companie intrând într-o conductă îngustă de pe strada Canalul Bega, în zona Plopi. Câinele nu a mai putut ieși.

La fața locului au ajuns pompierii de la Detașamentul 1 Timișoara. Aceștia au căutat rapid soluții să scoată cățelul, care se putea sufoca în orice moment.

Salvatorii au adus un excavator, cu care au săpat o groapă pe lângă țeava în care se afla cățelul. Pompierii au făcut apoi o mică spărtură în conductă și l-au scos la lumină, în viață, teafar si nevatamat.

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara au intervenit pentru salvarea unui cățel căzut într-un canal tehnologic de mici dimensiuni, unde fiecare minut petrecut conta.

Accesul dificil nu i-a oprit. Cu răbdare, determinare și grijă, au făcut tot ce a fost necesar pentru a ajunge la el, inclusiv săpături în zonă, fiind mobilizat și buldoexcavatorul din dotare.

La final, eforturile lor au fost răsplătite: cățelul Raia a fost scos în siguranță și predat stăpânului“, au transmis reprezentanții ISU Timiș.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știrecontactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro,  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITESTE SI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Exit mobile version