
TIMIȘOARA. S-a dat alarma duminică după-amiază, după ce un timișorean a sunat la 112 și a cerut ajutor pentru a-și salva cățelul.
Omul și-a văzut animalul de companie intrând într-o conductă îngustă de pe strada Canalul Bega, în zona Plopi. Câinele nu a mai putut ieși.
La fața locului au ajuns pompierii de la Detașamentul 1 Timișoara. Aceștia au căutat rapid soluții să scoată cățelul, care se putea sufoca în orice moment.
Salvatorii au adus un excavator, cu care au săpat o groapă pe lângă țeava în care se afla cățelul. Pompierii au făcut apoi o mică spărtură în conductă și l-au scos la lumină, în viață, teafar si nevatamat.
“Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara au intervenit pentru salvarea unui cățel căzut într-un canal tehnologic de mici dimensiuni, unde fiecare minut petrecut conta.
Accesul dificil nu i-a oprit. Cu răbdare, determinare și grijă, au făcut tot ce a fost necesar pentru a ajunge la el, inclusiv săpături în zonă, fiind mobilizat și buldoexcavatorul din dotare.
La final, eforturile lor au fost răsplătite: cățelul Raia a fost scos în siguranță și predat stăpânului“, au transmis reprezentanții ISU Timiș.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!
Pareri
Un mare „Mulțumesc!” și adâncă recunoștință pompierilor timișoreni care au salvat un suflet nevinovat de la o moarte cumplită. Să intervii cu atâta grijă și implicare pentru a scoate acel cățel speriat din conductă arată nu doar abilități tehnice excelente, ci și o inimă uriașă. Sunteți adevărați eroi, iar bunătatea dumneavoastră ne dă tuturor speranță. Felicitări pentru o nouă misiune îndeplinită cu succes!