La un ceai cu Silviu Gherman! Unul dintre cei mai interesanti artisti romani va asteapta la Carturesti

TIMISOARA. Daca nu il cunoasteti deja din cartile scrise, din trupa Mes Quins, pe care o numeste ‘floarea underground-ului’, sau din clipurile in care joaca, il puteti descoperi sambata, 27 aprilie, la Carturesti in Iulius Mall.

‘Continuu sa fiu actor doar cu numele. M-am angajat la o corporatie. In 2008 am infiintat Mes Quins, o formatie de pop sintetic cunoscuta ca floarea underground-ului. Tot in acelasi an am inceput sa postez regulat pe pagina mea de Youtube scurte filme comice. Am publicat pana acum doua carti: Scurta si plictisitoarea viata a lui Kjus, Polirom, 2005 si Cele mai frumoase creiere, Cartea Romaneasca, 2008 (Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor Bucuresti). Misoginismul, inadecvarea si mai multe esecuri sentimentale au dus la aparitia Hartiilor masculului, cartea unei lumi in care am trait ani de zile si in care nu vreau sa ma mai intorc. Tot ce am scris aici e adevarat’, s-a descris, pe scurt, Silviu Gherman.

Dincolo de cele cateva randuri, timisorenii pot descoperi un artist contemporan cat se poate de interesant, care apreciaza si utilizeaza scrisul, video-ul si muzica, folosindu-le intr-un mod ironic, o adevarata antagonizare a omului universal.

Silviu Gherman s-a nascut la Brasov pe 25 iulie 1981. Dupa absolvirea liceului de arta, a urmat la Bucuresti Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Facultatea de Comunicare si Relatii Publice.

Intalnirea la un ceai va fi moderata de jurnalistul Simona Pele si se doreste a fi un dialog de pe pozitii egale intre public si artist.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.