Noutati :

La Timisoara, factura la caldura ramane neschimbata in aceasta iarna. Va fi ca anul trecut, promite Primaria!

4 octombrie, 2012 - 02:02 PM
Autor: Liliana Iedu      
Categorie: ADMINISTRATIE
3

TIMISOARA. Factura la intretinere a timisorenilor va ramane la acelasi nivel, fata de anul trecut, Primaria urmand sa acopere, prin subventii diferenta dintre pretul de productie si cel de facturare al gigacaloriei, dar si sa acorde ajutoare pentru cei cu venituri mici.

Purtatorul de cuvant al Colterm, compania de termoficare din Timisoara, Laura Bondrila, a declarat  ca pretul gigacaloriei nu va fi schimbat in acest an.

Pretul ramane neschimbat pe gigacalorie. Astfel, pretul de productie pe gigacalorie este de 325 lei, iar cel de facturare este de 252 de lei. Diferenta de 73 de lei pe gigacalorie o acopera Primaria Timisoara, prin subventii”, a declarat Laura Bondrila.

Si reprezentantii Primariei Timisoara  spun ca fac tot posibilul ca pretul gigacaloriei sa ramana neschimbat si ca, de asemenea, subventiile si ajutoarele vor fi mentinute si in acest an.

Nu vrem sa majoram preţul gigacaloriei, chiar şi in condiţiile in care a crescut preţul  gazelor. Ne facem toate socotetile, evaluarile şi vom menţine preţul pentru populaţie. De anul trecut, Guvernul a eliminat subvenţia de la bugetul de stat pentru energia termica, iar noi am acoperit-o de la din bugetul local, aşa cum vom face şi pentru iarna care vine. Subvenţia este pe gigacalorie, 73 de lei şi beneficiaza toţi timişorenii”, a declarat viceprimarul Timisoarei, Sorin Grindeanu.

Viceprimarul a mai precizat ca in aceste zile, timisorenii cu venituri mici isi completeaza dosarele pentru a primi ajutoare pentru incalzire.

Se dau şi ajutoare pentru cei venituri mici, deja se completeaza dosarele şi se depun la Primaria Timisoara. Pentru sezonul rece 2012-2013 pot beneficia de ajutor de incalzire familiile care realizeaza venituri lunare nete pe membru de familie de pana la 786 lei, respectiv persoanele singure care realizeaza venituri nete lunare pana la 1.082 lei pentru sistemul centralizat. Primesc ajutoare şi cei care se incalzesc cu gaze naturale, combustibili solizi şi petrolieri. Pot beneficia de acest drept familiile sau persoanele singure, cu domiciliul sau reşedinţa in municipiul Timişoara, care realizeaza venituri nete lunare pe membru de familie de pana la 615 lei”, a mai spus Grindeanu.

In privinta stocurilor de combustibili, Timisoara are asigurate toate cele necesare pentru aceasta iarna. Potrivit purtatorului de cuvant al Colterm, in stocuri sunt 130.000 de tone de carbune si 3.700 de tone de pacura, eea ce reprezinta necesarul pentru aceasta iarna

In acest an, un numar de 4.500 de timisoreni s-au debransat de la sistemul centralizat de incalzire, spre deosebire de anul trecut cand 7.000 de timisoreni au decis sa se debranseze. in total, in Timisoara sunt acum aproximativ 80.000 de apartamente bransate la sistemul centralizat de termoficare.

Anul trecut, pe luna noiembrie la un apartament cu o camera s-a platit, in Timisoara, 150 de lei, in medie, la sistemul centralizat, 250 – 300 de lei pentru un apartament de doua camere si aproximativ 350 de lei la un apartament de trei camere. Pentru un apartament de patru camere factura pe luna noiembrie a fost de 400 – 450 de lei.

Pentru luna decembrie, anul trecut s-a platit aproximativ 200 de lei, in cazul unui apartament cu o camera, intre 300 si 350 de lei pentru un apartament cu doua camere, peste 400 de lei in cazul unui apartament cu trei camere si peste 500 de lei pentru patru camere.

Rating

  • 3comentarii

recomanda prietenilor

Pareri

  1. De unde se poate afla daca la toate punctele termice se plateste aceeasi valoare pentru gigacalorie?Cei de la colterm nu binevoiesc sa raspunda.Pe aceeasi suprafata,zone diferite diferenta e aproape dubla.Nu e pentru toata lumea acelasi pret?

  2. Ce as rade ca dupa toate promisiunile astea sa ne trezim in decembrie cu facturi enorme!!! Nu ar fi amuzant dar ma enerveaza ca atata promite si Robu, parca e mia rau ca Ciuhandu!

  3. :)) Si la asta i-a transmis ponta sa o lase mai moale cu scumpirile ca pierd comunistii alegerile? :))