La Multi Ani, TIMISOARA! La Multi Ani, timisoreni! Cum sarbatorim Ziua Orasului?

TIMISOARA. Marcam in 3 August Ziua Timisoarei. Se implinesc astazi 98 de ani de la instaurarea administratiei romanesti in oras, odata cu intrarea trupelor romane in Timisoara, in 1919.

CITESTE SI: In sfarsit se face. Una dintre cele mai vechi piete din Timisoara isi va schimba infatisarea pana la finalul anului 

A fost momentul in care Banatul s-a unit cu Romania Mare. Armata a defilat in piata din centrul orasului care de atunci poarta numele de Piata Unirii.

 

Iata cum descria dr. Nicolae Iliesiu, in cartea sa “Timisoara Monografie Istorica”, ce s-a intamplat in acele zile in Timisoara:

Sambata in 2 Aug. 1919, ora 8 dimineata, intra in Timisoara 400 jandarmi romani, iar la ora 5 p.m. 500 jandarmi, venind dinspre Lugoj. In Lugoj trupele romane intrasera in ziua de 22 Iulie 1919. Duminica in 3 Aug. 1919 trupele romane, sub comanda colonelului Economu, intra in Timisoara, in uralele nesfarsite ale populatiei entuziasmate. Intrarea se face la ora 8,30 pe strada Recasului. La vama orasului, trupele sunt intampinate de o multime imensa, imbracata in haine de sarbatoare, in frunte cu prefectul Dr. Aurel Cosma, care emotionat de maretia evenimentului istoric, binecuvanteaza pe cei care vin pentru a restabili o dreptate istorica. Multimea insotind pe crainicii unei ere noua, ajunge in Piata Unirii, unde protopopul ortodox roman Ion Oprea saluta pe eliberatori si-i asigura de netarmurita dragoste frateasca. Banatul e pe vecie unit cu Romania. In numele orasului vorbeste primarul I. Geml, in numele Judetului subprefectul, in numele Sarbilor protopopul Novacovici, in numele svabilor colonelul Moller, iar in a Ungurilor avocatul Marton. Pentru a pecetlui maretia actului unirii Banatului, inca in aceasta zi istorica, sosesc in Timisoara, venind dinspre Arad, I. Bratianu prim-ministru si Stefan Cicio Pop ministru in Consiliu Dirigent”.

Pentru a marca Ziua Timisoarei, primaria a pus la cale un program special care debuteaza astazi si tine pana la sfarsitul saptamanii.

Joi, 3 august

De la ora 9.00, in Piata Petru Maior, se depun coroane de flori la bustul col. Virgil Economu, iar de la 10.00, in Piata Unirii, va avea loc o ceremonie. La ora 13.00, se va intruni Consiliul Local in sedinta festiva.

In Piata Victoriei, de la orele 20.00, incep concertele. Pe scena vor urca Vanotek, Antonia, The Motans si Carla’s Dreams.

Vineri, 4 august

Sunt programate mai multe evenimente sportive, iar in Piata Victoriei, de la orele 20.00, iubitorii de jazz si blues sunt asteptati cu concerte.

Sambata, 5 august

In Piata Victoriei va rasuna din nou muzica. Vor fi concerte cu Phaser, The Weekend Band si Loredana, dar si un moment de magie cu Lorenzo Cristian.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Azi e zi de doliu nu de sarbatoare.

  2. Pe termen scurt a fost o idee buna, in acel moment lumea dorea acest lucru , insa pe termen lung cam pun la indoiala ca a fost o decizie buna….