La Mulți Ani, România! 1 Decembrie, ziua din sufletele tuturor românilor, oriunde s-ar afla

TIMISOARA. 1 Decembrie este sărbătoarea românilor de pretutindeni, ziua în care celebrăm unirea provinciilor romanești, care a avut loc în urma cu 107 ani, la Alba Iulia. Banatul avea să întregească țara aproape un an mai târziu.

Era anul 1918, Primul Război Mondial era pe sfârșite, iar părți din teritoriul românesc se aflau încă în mâini străine, după pacea de la București, semnată în luna aprilie a acelui an. Tratatul nu avea însă să fie ratificat de Parlament. Unirea Transilvaniei cu România avea să fie pregătită însă de-a lungul mai multor luni. Înainte de Pacea de la Bucuresti, Basarabia anunțase unirea cu Regatul României.

În 18 octombrie, împăratul Carol I al Austriei emite un ‘Manifest către popoarele mele credincioase’, în care cere reorganizarea Austro-Ungariei sub forma a șase state independente. Un răspuns la acesta este trimis de Corpul voluntarilor din armata Austro-Ungară din Transilvania și Bucovina, prin care se cere unirea teritoriilor locuite de români. 13 zile mai târziu, statul Austro-Ungar avea sa fie dizolvat. În 3 noiembrie este creat Consiliul Național Român, care preia controlul asupra autorităților locale din Transilvania, iar o săptămână mai târziu, România declară din nou război Puterilor Centrale.

Armata română ocupă mai multe trecători de la granița cu Ungaria și chiar pătrunde pe teritoriul țării vecine, ocupă Târgu Mureșul, iar în paralel sunt organizate alegeri pentru desemnarea de reprezentanți care să participe la Marea Adunare de la Alba Iulia.

Sunt selectați 1228 de delegați din 130 de cercuri electorale și 27 de comitate românești. În 1 Decembrie, delegații se întâlnesc în cetatea de la Alba Iulia cu alte mii de romani îmbrăcați în port național așteptând în afara zidurilor cetății. Până la prânz, Rezoluția care atesta Unirea era ratificată și s-a proclamat alipirea Transilvaniei și Banatului la Regatul României.

De ce Alba Iulia?

Locația Adunării care a dus la Unirea Transilvaniei și Banatului cu România a fost aleasă de Consiliul Național Român Central din două motive istorice: pe 1 noiembrie 1599, Mihai Viteazul intra triumfal in Cetate si proclama Unirea Principatelor Române, Alba Iulia fiind pentru scurt timp capitala aleasă de domnitorul român, și al doilea motiv a fost acela că, în 1784, Horea, Cloșca și Crișan au fost trași pe roată pe platoul din fata Cetatii.

De când a devenit 1 Decembrie Ziua Națională a României?

1 Decembrie a fost proclamată Ziua Naționala a României abia după căderea regimului comunist. Legea care a stabilit că sărbătoarea naționala să fie în prima zi a lui decembrie a fost promulgata la 31 iulie 1990 de președintele de la acea vreme, Ion Iliescu.
În acel an, Frontul Salvării Naționale a refuzat o propunere conform căreia ziua de 22 decembrie să fie declarată zi națională.
Înainte ca 1 Decembrie să devină zi naționala, sub regimul comunist românii sărbătoreau acest eveniment în data de 23 august, prin demonstrații fastuoase și parade militare.

Ce alte semnificații istorice mai are ziua de 1 Decembrie?

În 1919 este învestit primul guvern de coaliție interbelic din istoria României, iar acesta avea să fie condus de Alexandru Vaida-Voievod.

În 1920, Consiliul Orășenesc al Brașovului donează Castelul Bran Reginei Maria a României, pentru contribuția avută la realizarea Marii Uniri.

În 1936 era inaugurat Arcul de Triumf de la București, în prezența regelui Carol al II-lea si a reginei Maria.

În 1947 legația română de la Praga devenea ambasadă, iar în 1963 se întâmpla același lucru cu legația de la Londra.

În 1966, Iosif Broz Tito face o vizită neoficială la Timișoara, unde se întâlnește cu o delegație condusă de Nicolae Ceausescu, din care mai făceau parte Emil Bodnăraș, Ion Gheorghe Maurer, Paul Niculescu Mizil și Iosif Banc.

În 1970 se fac primele probe cu tramvaiul Timis 2, model ce avea să fie fabricat la Timișoara. Testele au durat 30 de minute și tramvaiul a ajuns chiar și la 100 km/h.

În Timisoara, 1 Decembrie 1918 este și numele unei străzi care pleacă din zona Pieței Nicolae Bălcescu/Lahovary și se termină la intersecția cu Stefan cel Mare și Stan Vidrighin. Strada are 2,3 kilometri.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știrecontactați-ne la [email protected],  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. l-a multi anii, ce-a mai frumuasa tara din lume cu cei mai crestini uameni nu ne vom preda la globalisti asa sa ne ajute bunul dumnezeu amin