Kovesi, sub control judiciar: ‘Am interdictie de a vorbi cu presa despre dosar. Este o masura de a-mi inchide gura’

Laura Codruta Kovesi a fost plasata sub control judiciar de catre procurorii Sectiei de anchetare a magistratilor. De asemenea, fosta sefa DNA are calitatea de inculpat. Fosta sefa a DNA a fost audiata timp de aproximativ sase ore si jumatate la Sectia de anchetare a magistratilor, iar la iesire a anuntat ca procurorul de caz i-a interzis sa vorbeasca cu presa despre ce s-a intamplat la audieri si despre dosarul pentru care a fost chemata. „Nu am voie sa spun nimic, este o masura de a-mi inchide gura„, a afirmat Kovesi.

Surse judiciare au precizat, pentru Mediafax, ca Laura Codruta Kovesi a fost plasata sub control judiciar, avand calitatea de inculpat.

Una dintre interdictii este aceea de a parasi tara.

Fosta sefa a DNA a intrat la audieri la Sectia de anchetare a magistratilor la ora 13.00. La iesirea de la audieri, dupa 7 ore, Kovesi a afirmat ca prezenta sa, din nou, la sectia pentru anchetarea magistratilor face parte din campania de hartuire cu care deja s-a obisnuit.

Laura Codruta Kovesi este urmarita penal in doua dosare instrumentate de controversata sectie de anchetare a infractiunilor din justitie, infiintata odata cu modificarile la legile justitiei si sustinuta de PSD-ALDE si de ministrul Justitiei, Tudorel Toader.

Intr-unul dintre dosare, Kovesi este cercetata pentru luare de mita, marturie mincinoasa şi abuz in serviciu. Dosarul a fost deschis in decembrie 2018, ca urmare a unei sesizari a lui Sebastian Ghita, care a sustinut ca i-a dat bani lui Kovesi pentru aducerea in tara a lui Nicolae Popa. Sectia pentru investigarea faptelor din justitie sustine ca Laura Codruta Kovesi ar fi cerut si primit in 2011, cand era procuror general, suma de 268.689,36 de lei de la Sebastian Ghita pentru extradarea din Indonezia a omului de afaceri Nicolae Popa.

In cel de-al doilea dosar, Laura Codruta Kovesi este acuzata, printre altele, ca ar fi determinat un procuror-sef de sectie sa confirme un rechizitoriu nelegal prin care au fost trimise in judecata cinci persoane si este urmarita penal pentru constituire de grup infractional organizat si pentru cinci infractiuni de complicitate la represiune nedreapta sub forma participatiei improprii.

Sursa: hotnews.ro

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.