Judecătorii i-au ridicat măsura controlului judiciar lui Călin Georgescu: Poate pleca din România

Fostul candidat in alegerile prezidențiale Călin Georgescu scapă de controlul judiciar.

Tribunalul București a decis să ridice controlul judiciar în dosarul în care este judecat pentru propagandă legionară.

CITEȘTE ȘI: A lovit 6 mașini și s-a înfipt cu autoturismul în gardul unei case, la Timișoara. Unui șofer i s-a făcut rău la volan

Ca urmare a acestei decizii, Călin Georgescu are libertate de mișcare și nu mai trebuie să se prezinte la poliție pentru a da cu subsemnatul. De asemenea, Georgescu poate părăsi România, el susținând în mai multe rânduri că ar avea nevoie să meargă la tratament în străinătate.

Călin Georgescu a fost trimis în judecată pe 2 iulie 2025 de Parchetul General, fiind acuzat de promovarea în public a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid, contra umanității și de crime de război, precum și de promovarea în public a ideilor, concepțiilor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe, în formă continuată (cinci acte materiale).

Anchetatorii notează în rechizitoriu că, în perioada 16 iunie 2020 – 16 mai 2025, în repetate rânduri (16 iunie 2020, luna septembrie 2020, 2 octombrie 2021, 1 septembrie 2024 și 16 mai 2025), Călin Georgescu a promovat în public, prin diverse mijloace, idei, concepții și doctrine fasciste, legionare și xenofobe.

În mod concret, s-a reținut că inculpatul a afirmat de-a lungul timpului, în interviuri, declarații ori postări în mediul online, consecvența sa ideologică pro-legionară/legăturile în mediul neolegionar cu promotori ai ideologiei neolegionare, cu scopul de a produce o schimbare de percepție cu privire la încadrarea istorică a Mișcării Legionare într-o încercare de normalizare și revitalizare a legionarismului și a figurilor istorice conexate acestei ideologii, sens în care acesta a făcut mai multe afirmații cu caracter elogiativ/laudativ la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu, Ion Moța‘, susțin procurorii.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected],  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITESTE SI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Excelent! Ce dorinta mai mare poate avea un patriot pur-sange decat sa plece din Romania?