JazzTM 2014 a inceput cu ghinion, sub nori amenintatori. Timisorenii de la JazzyBIT au deschis festivalul. FOTO!

TIMISOARA. Festivalul International de Jazz de la Timisoara a inceput cu putin ghinion. Prima zi a fost „asezonata” din plin de o ploaie torentiala care a tinut pret de cateva minute. Norii amenintatori si spectaculosi au ajuns deasupra cerului Timisoarei chiar pe la mijlocul concertelor si erau cat pe ce sa puna punct primei zile din JazzTM.

Nici spectatorii nu au fost pe asteptarile organizatorilor, mare parte din timisoreni fie s-au speriat de ploaie, fie s-au dus in Parcul Rozelor, unde se desfasoara o noua editie a Festivalului Inimilor.

Cea de-a doua editie a festivalului a inceput insa bine. Timisorenii de la JazzyBit au dat startul regalului muzical, in aplauzele necontenite ale timisorenilor. A urmat apoi pe scena Andreya Triana, a carei voce i-a cucerit instant pe iubitorii de jazz adunati in centrul orasului. Dupa prima piesa a decis sa renunte la pantofii cu toc si sa cante desculta. Artista londoneza a adus insa si ploaia, cu toate ca le-a transmis fanilor ca interpreteaza o melodie anti-ploaie. La un moment dat, mai toti timisorenii prezenti la concert si-au intors privirile spre norul spectaculos care acoperea Piata Operei si au facut fotografii cu cladirile istorice din Piata Victoriei amenintate de norul negru. Unii au ramas sa danseze sub ploaia torentiala, „inarmati” cu umbrele, pelerine sau saci de gunoi. Nu a tinut mult insa, dar ploaia i-a stricat recitalul londonezei. Pe scena a pocnit ceva si apoi nu s-a mai auzit nimic.

CITESTE SI: Nor spectacol deasupra Timisoarei, inainte de ploaie. FOTO si VIDEO! 

„A inceput foarte bine in mod cert, as zice ca au fost mai multi spectatori decat in prima zi anul trecut. Din pacate, am avut putin ghinion, pentru ca atunci cand ne era lumea mai draga, a venit ploaia. Ne-a udat putin, dar lumea a ramas in zona si am constatat ca ne-am replicat. Nu am avut nicio asteptare speciala, mi-am dorit sa fiu prezent la acest eveniment foarte important al orasului nostru si sacrific din timpul meu cateva ore in fiecare zi, astfel incat sa fiu prezent la toate spectacolele”, a explicat primarul Nicolae Robu.

Problema tehnica a fost rezolvata pana la urma, asa ca Andreya Triana si-a continuat concertul. A urmat apoi Terri Lyne Carrington’s Mosaic Project 2 feat. Lizz Wright, care au demonstrat ca jazzul nu este o lume doar a barbatilor. Publicul, desi nu foarte numeros, a fost entuziast. Au venit chiar si iubitori de jazz de peste hotare. Alexandru Andries a fost si el prezent in prima zi a JazzTM.

„Vom avea si editia a treia, la anul, fara niciun dubiu. Astept ziua de joi, cand si prognoza meteo se anunta mai buna, si vom avea artisti de marca. De fapt in fiecare seara avem in program nume sonore si nu este intamplator ca atata lume este prezenta. Am fost abordat de o doamna care mi-a spus ca a venit special pentru JazzTM din Austria. Am fost abordat de un profesor universitar de la Facultatea de Arhitectura din Bucuresti, care a venit cu Alexandru Andries aici, si dupa semnalele pe care le-am primit, destula lume a venit din afara Timisoarei”, a mai spus Robu.

Din nefericire pentru amatorii de jazz, Festivalul International de Jazz de la Timisoara se suprapune doua seri cu Festivalul International de Jazz de la Garana, ajuns anul acesta la cea de-a 18-a editie. Primarul Nicolae Robu sustine insa ca programul JazzTM a fost stabilit cu mult timp inainte de cel al Garana Jazz.

„Noi am fost primii care am stabilit data pentru acest an si cand am vazt ca ei s-au suprapus peste noi, am mutat. Cu riscurile de rigoare, am mutat festivalul JazzTM de vineri, sambata si duminica, pentru miercuri, joi, vineri. Noi suntem cooperanti, numai ca trebuie sa fie si ei cooperanti. Mai este un aspect care trebuie avut in vedere: faci un festival cand gasesti artistii disponibili sa-ti vina la el. Este un lucru esential. De dorit ar fi sa nu existe nicio zi de suprapunere. Noi am facut un sacrificiu mutand de vineri, sambata, duminica. Mai mult de atat nu puteam face, pentru ca nu aveam artisti”, a tinut sa precizeze Nicolae Robu.

Ca si minusuri, timisorenii prezenti la cea de-a doua editie a JazzTM s-au plans de lipsa cosurilor de gunoi in centrul orasului, avand la dispozitie doar cosurile amplasate langa stalpi, putine la numar. Nici in perimetrul in care s-au pus scaune nu s-au pus mai multi saci de gunoi, asa ca oamenii si-au lasat sticlele de apa sau dozele de suc ori paharele de bere pe jos. Pe strada Marasesti nu se poate circula dinspre cladirea Operei, asa ca cei care vor sa mearga pe acolo trebuie sa ocoleasca, fie prin santier, prin Piata Libertatii, fie pe strada Sf. Ioan.

Una peste alta, prima zi s-a incheiat in aplauzele necontenite ale melomanilor adunati sa asculte jazz in centrul Timisoarei. Festivalul continua si joi, incepand cu ora 20:00, cu Blazzaj, Neil Cowley Trio si Al Jarreau, dar si vineri, cand pe scena urca Teo Milea, The Cat Empire si Anoushka Shankar.

CITESTE SI: Nicolae Robu, despre Festivalul JazzTM: Voi merge la toate concertele, imi mai cultiv gusturile. Cate bilete s-au vandut, pe scaune?

Foto: Virgil Simonescu

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.