
TIMISOARA. De cinci ani, Iulius Town devine unul dintre cele mai importate cat walk-uri din cariera viitorilor creatori de modă, odată cu Gala Absolvenților MDVTM 2026, organizată de Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara. Și în acest an, absolvenții programului de studiu Modă – Design Vestimentar și-au prezentat colecțiile de licență și master în Iulius Gardens, unde au fost prezenți și Ovidiu Buta, Alina Aliman, Ovidiu Mureșanu.
Iulius Gardens a redevenit, pentru o seară, podiumul pe care și-au făcut debutul în fața publicului zeci de tineri designeri. Colecțiile au depășit dimensiunea estetică, explorând teme precum identitatea, memoria și transformarea. Prin experimente de materialitate, volume sculpturale, tehnici de upcycling și reinterpretări contemporane ale tradiției, absolvenții au arătat, prin creațiile lor, că moda este unul dintre cele mai expresive limbaje artistice.

Cele 20 de colecții ale studenților, prezentate pe podium, au reflectat diversitatea și viziunea creativă a noii generații de designeri vestimentari. De la piese conceptuale și siluete sculpturale, până la reinterpretări contemporane ale tradiției și creații realizate prin diferite tehnici, fiecare colecție a adus pe scenă o poveste unică, punând în valoare originalitatea, expresivitatea și perspectivele actuale asupra modei.
Evenimentul a reunit personalități și reprezentanți din industria modei, mediul editorial și cultural, printre care Ovidiu Buta, stilist și curator Romanian Creative Week, Alina Aliman, redactor-șef A List Magazine, Ovidiu Mureșanu, fondator The Stories of O, Cristina Anti, redactor-șef Fashion Premium Magazine și mulți alții.
Gala Absolvenților MDVTM reprezintă unul dintre cele mai importante momente din parcursul academic al studenților, oferindu-le ocazia de a-și prezenta proiectele în fața publicului și de a face primii pași către o carieră în industria creativă. Gala a fost coordonată de conf. univ. dr. Cristina Lazăr și asist. univ. dr. Andreea Matei, iar din echipa de organizare au făcut parte: conf. univ. dr. Andreea Palade, Lect. univ. dr. Eugenia Riemschneider, Asist. univ. drd. Mihaela Vișovan, Asist. univ. drd. Evelina Tănasie, drd. Raul Pașcalău.
Prin găzduirea acestui eveniment, Iulius Town continuă să sprijine inițiativele care promovează educația, creativitatea și afirmarea tinerelor talente, oferindu-le un spațiu în care ideile și proiectele lor ajung mai aproape de comunitate.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!