Noutati :

Iulius Town Timisoara introduce plata serviciilor de parcare cu ajutorul cardului contactless

22 octombrie, 2020 - 01:34 PM
Autor: Daniel Balteanu      
Categorie: SOCIAL
0

TIMISOARA. Acum este și mai simplu să te afli la un pas distanță de cea mai mare varietate de servicii, magazine, restaurante și cafenele sau de birou. Iulius Town Timișoara a introdus plata cu ajutorul cardului contactless la automatele de parcare.

Vești bune pentru cei care vin cu mașina la Iulius Town Timișoara! Serviciile de parcare pot fi plătite acum atât cu numerar, cât și cu ajutorul cardului contactless. Sunt active 11 automate de plată dotate cu terminal POS, situate în toate segmentele de parcare subterană, supraterană și multilevel din ansamblu.

În continuare, pentru cât mai mult confort la cumpărături, clienții Iulius Town Timișoara beneficiază de un timp extins de parcarea gratuită, de două ore, în intervalul orar 07.00 – 20.00, în toate parcările. Ulterior, tariful rămâne acealași, de 3 lei pentru o oră de parcare în Multilevel Parking, Mall Parking, Iulius Gardens Parking și de 5 lei pentru o oră de parcare în VIP Parking. Suplimentar, cei care optează pentru vizionarea unui film la Cinema City beneficiază de încă o oră de parcare gratuită, în baza biletului de intrare prezentat la Centrul Info. De asemenea, clienții se pot relaxa după o sesiune de cumpărături la cafenelele și restaurantele tematice ori în parcul Iulius Gardens, fiindu-le asigurată parcare gratuită în intervalul orar 20.00 – 07.00.

Iulius Town asigură un pachet complet de servicii, punând la dispoziție facilități de parcare dotate cu cele mai moderne tehnologii de acces, semnalizare, detecţie şi supraveghere. De asemenea, sunt gestionate de un sistem inteligent, care afișează numărul locurilor disponibile la intrări, pe panouri electronice. Iulius Town include locuri de parcare, dispuse în parcări subterane, în cea mai mare parcare supraetajată din Timișoara şi în parcări terane.

În același timp, Iulius Town încurajează deplasarea cu mijloace alternative de transport, fiind amenajate peste 800 de locuri pentru biciclete în întregul ansamblu. La acestea se adaugă și stațiile de încărcare pentru mașinile electrice și spațiile special dedicate acestui tip de autovehicule.

Regulamentul complet de funcționare a parcării poate fi consultat pe site-ul www.iuliustown.ro/ro/parking.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor

loading...