Iubeste Romania Ta! Invitatie la o calatorie de vis in noiembrie!

Ultima luna de toamna, ultimele raze caldute de soare, ultimele adieri blande de vant si o bogatie de culori ale naturii ne indeamna spre drumetie in luna noiembrie. Se anunta o toamna tarzie frumoasa, asa ca timpul e tocmai potrivit pentru a petrece cateva weekenduri in aer liber, nu departe de casa, in Romania.

Agentia de turism Ultramarin impreuna cu Clubul Banatean de Turism continua si in luna noiembrie excursiile programate prin tara in cadrul programului „Iubeste Romania Ta!”.

In weekendul urmator, in 8 noiembrie, va propunem o drumetie de o zi pe dealurile Moniomului, pe traseul: Calnic (200 m) – Talva Mare (400 m) – Moniom – Lacul Moniom – Dealul Moniom (Grunilor, 330 m). Traseul este de dificultate usoara spre medie si se vor parcurge aproximativ 8 – 9 km intr-un peisaj splendid de toamna. De pe dealuri se deschid privelisti spectaculoase spre Resita si culoarul Bocsa – Resita, Muntii Semenic, Aninei, Dognecei, tarcu si Poiana Rusca.

Weekendul urmator, in 15 noiembrie va propunem sa pornim spre cetatile medievale din Muntii Zarandului. Traseul este lejer si presupune o drumetie relaxanta spre Manastirea Radna, apoi Cetatea soimos (270 m), Capul Iernovei (528 m), Valea Soimos, iar apoi intoarcerea la Radna si Timisoara.

In ultimul weekend din noiembrie ne propunem sa parcurgem Transemenicul, un traseu splendid Timisoara – Resita – Valiug – Semenic – Garana – Trei Ape – Brebu Nou – Slatina Timis – Caransebes – Timisoara. O zona frumoasa in orice anotimp, apreciata in mod deosebit de timisoreni.

Despre frumusetile Romaniei, despre traseele parcurse prin Banatul Montan si muntii Poiana Rusca va invitam sa aflati mai multe joi, 6 noiembrie, de la ora 18, la Galeria Calpe, intr-o seara tematica pusa la cale de Agentia de turism Ultramarin si Clubul Banatean de Turism. Vor fi povesti din calatorii, imagini spectacloase si o atmosfera prieteneasca. Iar despre excursiile urmatoare prin Romania, mai multe detalii puteti gasi aici!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.