Isi va recapata maretia de odinioara in urmatorii 3 ani. Incep lucrarile de renovare la Castelul Huniade din Timisoara. VIDEO

TIMIȘOARA. După aproape 20 de ani de așteptare, pornește reabilitarea Castelului Huniade din inima Timișoarei, cel mai vechi edificiu al orașului, care a fost ridicat între 1308 și 1315 de către Carol Robert de Anjou.

CITESTE SI: VIDEO. Bucati din ‘Spitalul fantoma’ de la iesirea din Timisoara se prabusesc sub nori de praf. Fac loc viitorului Institut Regional Oncologic

Alfred Simonis, presedintele Consiliului Judetean Timis, a semnat contractul cu constructorul, asocierea Construcții Erbașu SA (lider) si EURAS.

Castelul Huniade, cea mai veche si una dintre cele mai frumoase clădiri din Timișoara, intră în cel mai amplu proces de restaurare și consolidare.
Astăzi am semnat contractul pentru execuția lucrărilor, suma alocată pentru punerea în valoare a acestui monument arhitectural fiind de aproape 150 de milioane de lei. De aproape 30 de ani, administrațiile locale s-au chinuit să readucă la viață această bijuterie aflată în centrul Timișoarei, dar toate încercările au eșuat. Birocrația, lipsa fondurilor, neseriozitatea unor constructori și incompetenta unor conducători ne-au adus în situația de astăzi.

La preluarea mandatului, am spus clar și răspicat: Castelul Huniade trebuie să fie pus în valoare și redat comunității. Și, iată, astăzi putem spune că ne apucăm de treabă. Am identificat sursele de finanțare, licitația și contestatiile s-au încheiat, proiectarea, de asemenea, astfel că începem efectiv lucrările. Este nevoie de consolidarea structurii de rezistență, refacerea fundaților, îndepărtarea umidității, asigurarea zidurilor și multe alte intervenții.
Vom monitoriza ce se va întâmpla aici, vom merge în permanență pe șantier, așa cum facem și la celelalte obiective pe care le avem în lucru, atât în Timișoara, cât și în restul judetului. Iar la finalul celor trei ani de lucrări, îmi doresc să ne bucurăm împreună de frumusețea Castelului Huniade, care va redeveni casa Muzeului Banatului„, a transmis presedintele Consiliului Judetean Timis, Alfred Simonis.

Conform documentației, se va proceda la consolidarea, restaurarea completă și punerea în valoare a clădirii monument istoric.

Vor fi realizate:
• Intervenții pentru consolidarea structurii de rezistență, lucrări de arhitectură necesare separării spațiilor de intervenție și lucrări infrastructură instalații pentru întreaga clădire Castel Huniade:
• Intervenții de restaurare și refuncționalizare direcționate pe Aripa NV a Castelului Huniade, intervenții focusate pe realizarea lucrărilor de restaurare pentru zona de Nord Vest – subsol, parter, etaj 1, etaj 2 și etaj 3 / mansardă (Axe A-H/1-21).
• Intervenții de restaurare și refuncționalizare, lucrări aferente componenței restaurare – zona de intervenție Sud, Sud-Vest și Sud-Est, lucrări de restaurare arhitecturală, cele aferente zonelor de intervenție: Sud-Est, Sud, Sud-Vest și lucrări de instalații interioare pentru spațiile din aceste zone de intervenție, inclusiv echipamente tehnologice și funcționale care necesită montaj, aferente acestor zone;
• Consolidarea întregului castel pentru punerea în siguranță și asigurarea unei stabilități structurale, lucrări de consolidare care cuprind consolidarea fundațiilor, eradicarea umidității și asigurarea zidurilor, pentru punerea în valoare a construcțiilor originare supraterane;
• Lucrări de restaurare arhitecturală și asigurarea tuturor elementelor pentru a funcționa ca muzeu cu dotări de înaltă tehnologie și cu asigurarea tuturor condițiilor pentru organizarea unor expoziții temporare, acțiuni culturale, comunicări ș.a.
• Refacerea finisajelor originale și restaurarea tuturor elementelor care s-au păstrat (tâmplărie, paviment din marmură, decorații parietale ș.a.).
• Punerea în valoare a sitului arheologic din interior prin montarea unor pardoseli din sticlă cu asigurarea unei ventilații și iluminat pentru protecție și estetică muzeului.
• Amenajarea la mansardă a unei biblioteci digitale și în care să fie expuse și parte din patrimoniul existent în muzeu.
• Asigurarea unor accesuri facile prin montarea a două ascensoare.
• Modernizarea instalațiilor pentru asigurarea unor consumuri reduse ale energiei și asigurarea și prevederilor pentru protecția termică și la umiditate a construcției
• Refacerea fațadelor și reeditarea imaginii originale, cu tipurile de finisaj existente pentru a se reedita etapele de edificare
• Montarea iluminatului arhitectural pentru fațade și realizarea unui iluminat inteligent în muzeu
• Amenajarea muzeală și dotarea acestuia cu mobilier în acord cu obiectele de patrimoniu și artefactele ce există în dotarea muzeului
• Amenajarea curții interioare, realizarea unor lucrări de peisagistică și asigurarea posibilității de acoperire a acesteia cu un sistem agreat de Ministerul Culturii.

Castelul Huniade a fost închis acum 19 ani din cauza degradării, muzeul mutat in mansarda Bastionului Theresia, iar majoritatea exponatelor duse în depozit.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Succes!

  2. “După douăzeci de ani” reloaded. Nu înțeleg de ce este acest obiectiv la județ și nu la oraș, la fel ca și stadionul.