Irina Rimes, in concert la Parcul Craciunului de la Muzeul Satului din Timisoara. 300 de portii de gulas la ceaun. Programul acestui week-end

TIMISOARA. Program de sarbatoare si in cel de-al treilea weekend al Parcului Craciunului de la Timisoara. Cel mai asteptat moment al acestui sfarsit de saptamana este concertul artistei Irina Rimes care va urca pe scena de la Muzeul Satului Banatean, sambata, 18 decembrie, de la orele 20.00. In deschiderea evenimentului va avea loc un nou spectacol de lasere, iar atmosfera muzicala va fi asigurata de artisti locali si de Event Sound DJ (DJ IST si Gabriel Todasca).

Intrarea este gratuita, iar accesul se face in baza certificatului verde sau a unei adeverinte care atesta rezultatul negativ pentru Covid-19.

Cel de-al treilea weekend al Parcului Craciunului incepe vineri, 17 decembrie, o zi de doliu pentru eroii care si-au pierdut viata la Revolutia din 1989. Vom pastra programul in surdina, iar dupa ce apune soarele, de la ora 19.00, va avea loc un moment muzical-literar in amintirea martirilor. Cu ajutorul Bibliotecii Judetene Timis, publicul va asista la o „lectura aprinsa”, partitura interpretata la lumina lumanarilor. Vor fi chitara si text, muzica si literatura, recital si testimonial, cu Marius Iacovania drept invitat special.

La fel ca in weekend-urile trecute, sambata, programul Parcului Craciunului cuprinde spectacole, ateliere creative si multe ocazii de joaca pentru copii. Familiile sunt asteptate la „Veselie la cutie”, un spectacol marca Merlin, cel mai iubit teatru pentru copii din vestul tarii, iar familiile mai aventuroase pot incerca traseul Decathlon, patinoarul si masinutele tamponabile, toate gratuite. Etnia bulgara va fi prezenta cu muzica, dans si prezentare porturi populare, iar lasarea intunericului va permite aprinderea focului pentru un spectacol inedit de jonglerii. La Ponton Lounge va fi petrecerea tematica Take Off Winter Edition by ESD, intr-un decor iluminat special.

Duminica, 19 decembrie, in cadrul Ignatului, o echipa a Directiei de Sanatate Publica Timis va pregati peste 300 de portii din cel mai delicios gulas la ceaun, acestea urmand a fi oferite gratuit, alaturi de alte produse traditionale de porc pregatite intr-una dintre curtile unei casute etnice. Initiativa coordonata de Dr. Flavius Cioca, directorul DSP Timis, este menita sa incurajeze voluntariatul pentru comunitate si sa aduca institutia mai aproape de publicul timisorean. Ziua de duminica va reuni ansambluri cunoscute la nivel judetean care vor performa de-a lungul zilei la scena principala a Muzeului Satului Banatean.

Finantat de Consiliul Judetean Timis, Parcul Craciunului este o sarbatoare a comunitatii timisene la care isi aduc aportul sase institutii de cultura: Muzeul National al Banatului, Muzeul National de Arta Timisoara, Muzeul Satului Banatean Timisoara, Teatrul pentru Copii si Tineret „Merlin”, Centrul de Cultura si Arta al judetului Timis, impreuna cu Biblioteca Judeteana Timis „Sorin Titel”. In eveniment este implicata si Asociatia pentru Promovarea si Dezvoltarea Turismului, alaturi de Centrul Multifunctional Bastion si Biroul de Cultura al Consiliului Judetean Timis.

Parcul Craciunului este deschis de marti pana duminica, intre orele 11.00 – 22.00, in perioada 4 – 23 decembrie 2021, mai putin in zilele de luni. Aleea comerciantilor este deschisa de la ora 17:00 in timpul saptamanii si de la ora 15:00, sambata si duminica. Patinoarul, caruselul si trenuletul sunt gratuite si accesibile de marti pana duminica, intre orele 11:00 – 21:00.

Programul complet al evenimentului cu orele aferente poate fi gasit pe www.parculcraciunului.ro.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Totul e gratuit. Desigur, pe banii celor care nu au dreptul să intre în Parcul Crăciunului cobailor.

    • Ultimul cretin esti

      • Cretini sunt cei care nu cred in Silvestru!

  2. Nu mai lua numele meu in desert!

  3. Je sunt Silvestru

  4. Va rog sa fiti atenti cand mergeti la 80s, cum puneti scaunul acolo pe podium.

  5. Bravo Silvestru

  6. Dl .sculpor vine si el ?!? Incepe sezonul pentru tutele cantacioase……..

  7. Tot felul de pseudovedete asa zise cintarete platite din banii statului de ani de zile pentru tot felul de pseudospectacole , o politica care trebuie sa fi incetat de multi ani.
    Vor politicienii sa se dea bine pe linga votanti,si acestia tot mai putini an de an,sa plateasca ,, spectacolele ,, din banii lor personali si nu din ai statului,iar cu sumele de bani economisite in acest mod sa cumpere medicamente si aparatura pentru spitale.