
Foto: antena3.ro
Ministrul Apărării Ionuţ Moşteanu şi-a anunţat vineri demisia din funcţie, pe fondul scandalului provocat de infomaţiile contradictorii din CV-ul său. Moşteanu precizează că a discutat cu preşedintele, cu premierul, cu preşedintele partidului, cu o parte dintre colegii din USR.
”Nu vreau ca discuţiile despre formarea mea şi greşelile pe care le-am făcut acum mulţi ani să-i distragă de la misiunea grea pe cei care conduc acum ţara”,afirmă el, într-o postare pe Facebook, în care susţine şi că a dat ”un mesaj clar împotriva băieţilor deştepţi cu interese în domeniu”.
”Mi-am depus astăzi demisia din funcţia de ministru al Apărării Naţionale. Am discutat cu preşedintele, cu premierul, cu preşedintele partidului, cu o parte dintre colegii din USR şi le mulţumesc pentru susţinere şi încredere. Fac acest gest cu asumare şi respect faţă de Armata Română”, anunţă ministrul.
El explică faptul că România şi Europa sunt sub asaltul Rusiei, iar securitatea noastră naţională trebuie apărată cu orice preţ.
”Nu vreau ca discuţiile despre formarea mea şi greşelile pe care le-am făcut acum mulţi ani să-i distragă de la misiunea grea pe cei care conduc acum ţara”, argumentează el.
Interimatul la MApN ar putea fi asigurat de Radu Miruta, care este si ministru al Economiei din partea USR.
Tot Ionuț Moșteanu a fost surprins în timp ce își bea cafeaua în timpul întonării imnului de stat al României, în plenul Parlamentului.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!
Pareri
primul gest de bun simt al unuia din usr.
„El explică faptul că România şi Europa sunt sub asaltul Rusiei, iar securitatea noastră naţională trebuie apărată cu orice preţ.” – ne-au asaltat rusii de ne-au dublat preturile la , produse, curent, taxele, rovinietele, de la anul si impozitele.
Culmea e ca sunt destule oi care pun botul la retorica asta obosita.
usor se iau functiile la stat , iti faci un cv-„beton” , ce mai conteaza ce scrii in el , cu facultati praștie si gata ești ministru 🙂
Păi și când dreaq vreți să beie omu kafa daca n are timp???
Cu diploma de studii universitare ale lui Fritz ce se mai aude? Nu de alta dar a trecut mai mult de un an de când a promis că o publică și încă nu a făcut acest lucru. Or fi oare și acolo probleme?