Noutati :

Ion Mirescu, imputernicit pe functia de sef al Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera Timisoara: „Efectele actiunilor din vami de anul trecut nu si-au atins pe deplin scopul…”

5 iulie, 2012 - 10:47 AM
Autor: Ciprian Voin      
Categorie: INTERVIU
2

Comisarul sef de politie Ion Mirescu – imputernicit pe functia de sef al Inspectoratului Teritorial de Politie de Frontiera Timisoara vorbeste, intr-un interviu acordat www.opiniatimisoarei.ro, despre migrantii ilegali, retelele de calauze si asemanarea gruparilor din vestul tarii cu Mafia siciliana!

Are 51 ani, este nascut  in judetul Arges, este casatorit si are 2 copii. Are o experienta de 24 de ani in M.A.I. A venit la comanda Inspectoratului de Politie de Frontiera Timisoara de la conducerea Politiei de Frontiera Mehedinti.

Una dintre prioritatile Politiei de Frontiera o constituie combaterea migratiei ilegale. Din cate am inteles, in zona de competenta a dumneavoastra in ultimul an, numarul migrantilor a crescut de peste 10 ori. Cum aveti de gand sa actionati pentru reducerea cifrelor?

Este un obiectiv important pentru toata politia de forntiera, dar cu precadere in zona de sud-vest a tarii, unde s-au inregistrat cresteri semnificative la acest indicator. Avem la aceasta ora peste 1.400 de persoane care au comis infractiuni la trecerea frontierei de stat. Aveti dreptate, numarul lor este de 12 ori mai mare ca in aceeasi perioada a anului trecut. Din total, peste 700 de persoane au fost prinse pe sensul de intrare dinpre Serbia. Acestea au fost identificate, audiate si au intrat in procedura de azil.

Nu va cauta ei? Pentru ca, odata prinsi, toti cer azil si nu mai patesc nimic. Desi comit o infractiune…

Este o situatie speciala prevazuta in tratatele internationale. Categoria migrantilor se refera in primul rand la persoane din zona Afircii de Nord – Egipt, Maroc, Algeria – Orientul Mijlociu – Pakistan, Afganistan, Banglades. Toti isi doresc sa ajunga in vestul Europei.  Traseul lor cuprinde tari ca Turcia, Grecia, Macedonia, Serbia si Romania. Celelalte tari au politica lor in privinta stoparii migratiei ilegale. Pentru ca nu sunt tari tinta pentru migranti, masurile luate de autoritati nu sunt foarte eficiente si nu pot stopa fenomenul. Pe teritoriul Serbiei, procentul de depistare a migrantilor este foarte mic in raport cu ceea ce „prindem” noi.

Poate nici nu sunt foarte interesati sarbii sa-i prinda…

Daca discutam foarte liber, va dati seama ca exista putin de adevar in afirmatia dumneavoastra… Depistarea unui astfel de grup de migranti ilegali presupune, pe langa efortul politistilor de frontiera, si asigurarea unor conditii de cazare, asistenta sociala, asistenta juridica, hrana… Orice stat fuge de astfel de chestiuni pentru ca toate acestea inseamna costuri… Diferenta dintre noi si sarbi este ca noi avem obligatii legate de Uniunea Europeana, avem un Plan Strategic pentru Combaterea Migratiei Ilegale si aplicarea lui este o conditie importanta pentru aderarea la spatiul Schengen. Autoritatile de la Bruxelles se asteapta ca Romania sa fie o bariera in migratia ilegala spre Europa.

Vorbeati de calauze… Nici impotriva lor nu se pot lua masuri mai drastice?

Daca migrantii de multe ori au motive reale pentru care fac asta, in cazul calauzelor situatia este alta. Ei exploateaza pe bani multi nevoia migrantilor. Vrem sa inlaturam aceste retele de calauze cu cea mai mare fermitate! in acest an avem in lucru, alaturi de DIICOT si Parchet, cel putin trei dosare in care sunt anchetate astfel de grupuri de calauze. Pedepsele pentru calauze ar trebui sa fie mai mari! Acum sunt de la 2 la 7 ani, dar exista un proiect de lege care prevede micsorarea lor. Noi, in cazul calauzelor, putem cere masuri suplimentare: sa confiscam masinile pe care le folosesc, sa confiscam veniturile realizate ilicit. in toate aceste trei dosare am cerut aceste lucruri, iar procurorii au fost de acord.

O alta problema o constituie contrabanda cu tigari. Datele statistice arata ca in primele 6 luni au fost 165 de cazuri de contrabanda cu tigari. Asta inseamna o medie de 27 de cazuri pe luna, aproape unul pe zi. Nu e cam mult, data fiind actiunea importanta de la Moravita, cu arestari, elicoptere, ascultari telefonice si filmari… ?

Efectele actiunilor din vami de anul trecut nu si-au atins pe deplin scopul… in primul rand, e vorba despre descurajare. Atunci erau multi vamesi sau politisti care poate au gresit odata si, vazand ce se intampla, s-au gandit ca nu e bine si ca suntem seriosi si ca pot sa o pateasca.

Toti ne asteptam sa fie descurajati… Dar uite ca nu se intampla…

Nu e doar faptul ca lucratorii din frontiera au uitat sa aplice legea si sunt in cardasie din nou cu traficantii. Exista o categorie de persoane care au castigat bani din contrabanda si o fac in continuare. E mai simplu pentru ei sa mearga in Serbia si sa aduca tigari de acolo. Pe de alta parte, pot sa va spun ca imediat dupa actiunile din vami, au existat multe puncte de trecere a frontierei in care nu s-a intrat in tara decat cu doua pachete de tigari de persoana, cat prevede legea, pentru ca cei care faceau controlul inca mai tremurau. Va spun din experienta proprie, erau situatii hilare in care se vindeau tigari la bucata in frontiera. Asadar, a fost un moment in care, daca stiam sa tinem lucrurile in frau eram foarte castigati.

Ceea ce spuneti dumneavoastra arata ca se poate, daca se vrea…

Pai da… Dar din pacate, timpul trece, relaxarea se produce, problemele sunt multe si se uita ca uitarea e specifica omului.

Pai haideti sa le aducem aminte…

Cel mai simplu ar fi sa mai facem o tura cu elicopterele si iar ii trezim pe unii… E foarte greu sa vorbim doar despre Politia de frontiera… in punctele de trecere sunt doua institutii, frontiera si vama si alte 3 sau 4 institutii adiacente… Nu intodeauna ceea ce vreau eu se potriveste cu ceea ce vor ceilalti… Pe de alta parte, afirmatia dumneavoastra ca exista un caz pe zi de contrabanda nu releva chiar situatia reala. De ce spun asta… Simplu! Multi dintre cei din datele statistice sunt cei care se ocupa de asa-zisul mic trafic… Adica introduc, in mod repetat, cantitati mici de tigari, nu baxuri sau camioane cu tigari…  De aceea numarul cazurilor a crescut anul acesta. Noi vrem sa destructuram retelele care se ocupa de marea contrabanda. Metodele lor sunt foarte diversificate… Sunt situatii in care pot sa asemeni structura acestor retele cu Mafia. Sunt localitati de frontiera unde fiecare are rolul lui bine stabilit in razboiul cu noi, daca pot sa ii spun asa. Sunt batrani, femei, copii care urmaresc tot ce se intampla in localitate, ce fete noi sunt, ce masini noi au aparut si dau de stire imediat depozitelor daca e sigur sau nu sa scoata marfa pentru distributie. E ca in filmele cu Mafia din Sicilia… Saluti un om respectabil, un batran cu bastonul in mana sau o femeie si habar nu ai ca ei te supravegheaza non-stop… Avem colegi aici, la Timis, foarte bine pregatiti, m-au pus in tema cu privire la aceste lucruri si o sa ne ocupam de ele.

Pe de alta parte, si dumneavoastra, politistii, aveti metode specifice de investigare. Eu imi imaginez ca e ca in filme pe undeva, ca tot ati adus vorba de filme. Am vazut filme cu mafioti sicilieni si cu rolurile lor bine stabilite, dar am vazut si politisti si procurori care isi fac foarte bine treaba! Cine va opreste sa mergeti in pietele din Timisoara sa-i ridicati pe cei care mereu te imbie, “tigari avem, tigari ieftine!”, sa-i interogati sa ajungeti la distribuitor, apoi la depozit si apoi la sefii cei mari? Se poate face, da?

Dumneavoastra vorbiti despre documentarea inversa a fenomenului care, aveti dreptate, este eficienta si este folosita de unitatile si Ministerul Administratiei si Internelor. S-au facut si se fac. Nu am evidenta lor. in Timisoara nu putem face singuri astfel de actiuni pentru ca orasul se afla la o distanta mai mare de 30 de kilometri de granita unde se opresete competenta noastra specifica.

Pai nu puteti cere ajutorul celor din politia nationala?

Eu stiu ca atat politia nationala, cat si jandarmii si politia locala organizeaza astfel de actiuni. Nu stiu daca sunt de anvergura, nu stiu cat de bine sunt documentate ele. Vom colabora strans in acest sens cu celelalte structuri. Va spun asta pentru ca aveti mare dreptate, ati vorbit ca un profesionist in domeniu, abordarea cu rabdare si documentata a vanzatorilor ambulanti de tigari paote sa ne duca la distribuitori, la depozite si mai apoi, in final la finantatori si beneficiari. Da, sunt finantatori ai traficului cu tigari, oameni care baga bani grei in aceste afaceri negre, pentru a scoate profituri uriase…

Ati fost doua luni sef la IPJ Arges, dupa care ati plecat brusc de acolo. Au fost speculatii in presa locala din acel judet ca ati plecat din cauza unor presiuni politice. Exista presiuni politice asupra politiei?

Presiunea politica… (ezita, n.r.) Depinde cum o privesti… Fiecare structura politica are un plan, cu care castiga alegerile… Fiecare minister isi doreste la conducerea institutiilor oameni cat mai buni si loiali. Poti sa percepi atunci cand ti se cere cu fermitate sa aplici legea ca este o forma de presiune politica… Eu nu am simtit-o. La Arges era un sfarsit de mandat cand am ajuns eu acolo sef si oamenii nu ma cunosteau.. Poate le-a fost greu sa inceapa un nou drum, un nou  mandat  cu mine… Poate le-a fost mai usor sa mearga cu cineva cunoscut lor. Atunci m-am intors la Mehedinti sa termin treaba ce o incepusem acolo.

Sunteti sustinut de PSD sau de PNL? Nu poti sa ocupi o functie ca a dumneavoastra fara sustinere politica…

Poate sunt o exceptie. Eu sunt imputernicit aici. Nu ocup functia decat pana la realizarea unui concurs. De curand am facut cunostinta cu prefectul si cu celelalte oficialitati. Acum i-am vazut prima oara… Nu stiu ce sustinere pot sa am de la ei… Politia de frontiera nu e angrenata in mod direct in ambitii de natura politica.
Pai fostul sef, chestorul Ioan Handra, a plecat din functie, dupa ce a fost schimbat fostul ministru Igas. Se spunea ca e un apropiat a lui Igas si nu a fost agreat de noul ministru Ioan Rus.

Sunteti un apropiat al lui Ioan Rus?

(rade, n.r.) Efectiv intrebarea este delicata… Nu pot sa spun lucrul asta ca sunt apropiat al lui Rus. Eu am o anumita pozitie care e foarte departe de conducerea ministerului. Imputernicirea mea aici este strict profesionala.

Sunteti un om bogat? Potrivit declaratiei de avere, detineti patru terenuri intravilane in Drobeta-Turnu-Severin, Burila Mare, Dubova şi Hirtieşti (Argeş), o vila in Drobeta Turnu Severin şi o casa de vacanta in Burila Mare, precum şi un autoturism Mercedes C 220.

Sunt un om de conditie normala sau medie. Tot ceea ce am realizat, am facut cu credite pe care le duc cu greutate si devotament. Creditele alea reprezinta un efort foarte mare pentru mine. Terenurile sunt, de fapt, niste petice de teren de 300 de mp, luate in concesiune pe malul Dunarii, doua dintre ele, ca unul l-am cumparat. Nu sunt domenii intinse… Casa de vacanta e o casa mica, care numai casa de vacanta nu este, daca o vede cineva cred ca si rade, dar nu am stiut unde sa o incadrez altundeva decat la case de vacante. In privinta masinii, am nevoie de o masina buna pentru ca petrec mult timp pe drum…

Rating

  • 2comentarii

recomanda prietenilor

Pareri

  1. MARE BRINZĂ O SĂ FACĂ ȘI ASTA. AICI ÎL CUNOSC ASTIA ASA CA LA ARGES LA EL ACASA. MAI BINE TĂCEA.

  2. Sunt convins ca este SINGURUL sef venit in ultimul timp pe aici care stie si poate sa faca ordine in Timis.
    Lingaii din ARAD nu au acces la dansul