Intr-o sala de chimioterapie, foarte multi pacienti sunt tacuti. Dar in spatele tacerii lor nu este liniste. Sunt foarte multe temeri, intrebari. ‘De ce eu? De ce mie? Oare voi putea sa trec peste? Marturiile supravietuitorilor de cancer la Timisoara, de ziua lor

TIMISOARA. 5 iunie este Ziua Nationala a Supravietuitorilor de Cancer.

In Romania nu exista o statistica a supravietuitorilor de cancer. Desi avem un Plan National de lupta impotriva cancerului, drumul care trebuie parcurs pana la punerea lui cu adevarat in aplicare si facilitarea elaborarii unor scheme de tratament personalizat este inca lung.

Incepand din acest an, ziua de 5 iunie este dedicata supravietuitorilor de cancer. Stabilirea prin lege a unei zile pentru cei care au trecut prin aceasta boala cumplita vrea sa transmita un mesaj de speranta. Drept emblema a acestei zile a fost ales un nufar galben care simbolizeaza renasterea.

Cancerul este un subiect care doare. Lasa urmari fizice si emotionale, cu care traiesti toata viata. Oricarui om, ii este frica de cancer. Cu atat mai mult noua, celor care am trecut prin aceasta boala, si pe buna dreptate, nimeni nu ne poate da o garantie ca nu se va mai intampla. Sunt trairi de tot felul pe care noi trebuie sa invatam sa le minimalizam, sa invatam cum sa le gestionam si, eventual, sa putem sa le transformam intr-un avantaj. Toata aceasta experienta poate fi transformata intr-un avantaj. Cancerul te indeamna catre introspectie. Catre decizii pe care, poate, nu ai avut niciodata curajul sa le iei. Catre a vedea lumea si tot ce ti se intampla cu alti ochi, mai frumosi. Sunt foarte multe trairi ale pacientilor care sunt nestiute. Poate din dorinta lor de a-si proteja intimitatea”, spune Irina Petecel, supravietuitor de cancer – Asociatia Oncologica ‘Parintele Arsenie Boca’.

Le este foarte greu pacientilor cand afla acest diagnostic crunt. De ce le este greu? Pentru ca aceasta boala cumplita este asociata cu moartea, cu suferinta, mai ales cu durerea. La aflarea unei asemenea vesti, multi pacienti sunt socati. Nu este usor sa te confrunti cu asa ceva. socul, dupa aceea, mai trece, cu ajutorul celor dragi, cu ajutorul personalului medical pe care il ai langa tine. Apare la scurt timp negarea, pacientul se indoieste de diagnostic. Nu iti vine sa crezi ca ai asa ceva. Apoi urmeaza o revolta. De ce tocmai eu, de ce mi se intampla mie?. Urmeaza, incetul cu incetul, acceptarea si resemnarea, iar, cu ajutorul celor din jur, cu ajutorul oncologului, pacientul este calauzit in urmatorii pasi“, spune dr. Daniela Sirbu – medic primar oncolog Centrul Oncologic OncoHelp.

In Romania, se inregistreaza anual peste 90.000 de noi cazuri de cancer, iar in jur de 50.000 de pacienti pierd lupta cu aceasta maladie.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.