Intersectia pe care nimeni nu vrea sa o faca si in care s-a blocat santierul de pe Drumul Boilor. Ce i-a cerut CNAIR Primariei Timisoara pana la finele saptamanii, dupa ce a turnat asfalt peste Centura Sud

TIMISOARA. Situatie de ‘noaptea mintii’ pe un traseu de infrastructura foarte asteptat la Timisoara – Drumul Boilor, un drum de nici 2 km ce ar usura viata soferilor care circula intre Timisoara si Mosnita, si nu numai.

Amenajarea soselei, inceputa in iulie 2019 si intarziata de tot felul de neajunsuri cauzate de mutarea unor stalpi de curent ai ENEl, s-a blocat intr-o problema cu adevarat spinoasa. Daca nu va fi rezolvata, drumul, pe care s-au executat deja o multime de lucrari, ar putea ramane inchis circulatiei pentru multa vreme ori chiar pentru totdeauna.

Pe scurt, traseul Centurii Sud este taiat de aceasta sosea, Drumul Comunal 149, mai cunoscut drept Drumul Boilor, ce asigura legatura intre Timisoara si Mosnita Noua, venind din cartierul Plopi.

Cand vor fi gata cele doua sosele, Centura si Drumul Boilor, pentru a putea fi folosite deopotriva, e nevoie de amenajarea unei intersectii, a unor bretele ori a unui sens giratoriu, care sa le lege. Nicio solutie nu a fost cuprinsa in proiectul tehnic pentru Varianta de Ocolire Sud Timisoara, care insa are un traseu stabilit inca din anul 2011.

Pe de alta parte, dupa ani de tergiversari, reprezentantii Primariei Timisoara au emis vara trecuta Autorizatia de Constructie si au incredintat lucrarea de amenajare pe Drumul Boilor, unde se lucreaza deja de luni de zile. Ba mai mult, s-a si turnat asfalt chiar in zona unde intalneste viitoarea sosea de Centura Sud, al carei santier s-a deschis in primavara acestui an, cand s-a emis si Autorizatia de Constructie pentru ea.

S-a ajuns insa in situatia in care, pe o portiune, Primaria Timisoara a lucrat chiar pe terenul… altcuiva, dat fiind faptul ca atata vreme cat e in executie, terenul de sub centura e in responsabilitatea antreprenorului care o contruieste.

La ultimele discutii legate de cum vor putea fi conexate cele doua drumuri, asta vara, edilul de atunci Nicolae Robu s-a angajat, in plan declarativ, in fata celor de la CNAIR si a ministrului Transporturilor, ca Primaria Timisoara isi va asuma costurile generate de amenajarea unui sens giratoriu. Zis, dar nefacut. De la acele discutii si pana azi, Primaria nu a trimis nicio cerere catre CNAIR pentru a se putea incheia un protocol, pentru a se proceda la realizarea unui proiect, respectiv la o estimare de costuri.

Primarul de acum, Dominic Fritz, anunta ca municipalitatea nu are bani pentru aceasta lucrare si nicio solutie.

La Drumul Boilor e o situatie in care ne-a pus vechea administratie, destul de complicata. Au fost mai multe intalniri in ultimele saptamani, la care au participat si viceprimarul, si CJT-ul cu CNAIR, cu executantul care face centura, pentru ca efectiv sa zicem ca s-au planificat 2 drumrui in acelasi loc, si Drumul Boilor si Centura, si nimeni nu a planificat intersectia intre ele… Si acum este cearta mare cine va plati pentru aceasta intersectie. Centura este un proiect european, deci nu poate fi schimbat, dar nici Primaria Timisoara nu are bani sa faca acolo un sens giratoriu sau o alta intersectie. Suntem in discutii si cu executantul, si cu ministerul si cu Consiliul Judetean, vom vedea… Momentan nu avem idee cand se poate circula pe Drumul Boilor spre Mosnita, nu exista o solutie pentru aceasta intersectie. Pana cand nu exista aceasta solutie, nu va exista acest drum. Continua lucrarile la centura. Acum cearta este cine are voie sa puna asfaltul si am inteles ca primaria a pus repede ceva asfalt acolo ca sa nu mai poata sa continua lucrarile la centura, dar binenteles, ca asta nu e o solutie foarte fezabila. Noi incercam sa gasim o solutie, sa fim creativi, sa facem curat dupa mizeria altora, dar nu pot sa va dau un termen, din pacate„, a declarat primarul Timisoarei.

Constructorul de pe Drumul Boilor, intr-o situatie fara precedent

La solicitarea opiniatimisoarei.ro, despre lucrarile de pe Drumul Boilor a vorbit si administratorul firmei Super Construct, care a castigat licitatia si se ocupa de proiect, iar acesta e in stare avansata.

FOTO: Forum STPT

Ce s-a putut face efectiv am facut, pe partea de canalizare, pe electric, pe partea de carosabil… Si acolo, pana la punctul la care s-a putut face. Avem asa o situatie: intr-o parte centura, intr-o parte exproprieri la intersectia cu str Albastrelelor…

Acolo, exact pe sectorul acela (unde se intretaie cu traseul Centurii, n.r.) s-a turnat asfaltul. Imediat dupa, au intervenit problemele si au spus ca pe partea de Centura nu exista o legatura a centurii cu acest drum. Drumul Boilor a primit Autorizatie de Constructie inainte de a primi Centura. Nu este rezolvata problema. In ceea ce ne priveste, se lucreaza pe partea de cabluri, pe zona de electric, iluminat, cu toate ca si acolo mai sunt chestiuni de pus la punct„, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro Narcis Filip, administrator Super Construct.

La solicitarea opiniatimisoarei.ro, CNAIR dezvaluie ca a dat termen limita Primariei Timisoara in chestiunea intersectiei cu Drumul Boilor

Cei de la Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere sunt transanti: Drumul Boilor, deocamdata, se amenajeaza pe o portiune pe terenul Centurii de Sud, proiect de importanta nationala, care se realizeaza pe bani europeni, iar asta inseamna intarzieri si costuri.

Reprezentantii CNAIR au cerut Primariei Timisoara sa spuna, pana la finele saptamanii, ce are de gand cu aceasta intersectie.

Santierul pentru DC 149 (Drumul Boilor) intrerupe santierul autorizat al Variantei de Ocolire Timisoara Sud. Centura de Sud are un culoar expropriat, care cuprinde inclusiv o parte din Drumul Boilor, pe latimea centurii. Asadar, este o lucrare care se desfasoara pe terenul altei entitati. Antreprenorul contractat de Primaria Timisoara a executat lucrari de asfaltare in amplasamentul Variantei de Ocolire fara a obtine acordul CNAIR SA, blocand astfel executia lucrarilor pentru centura, generand astfel intarzieri in proiect si, implicit, costuri suplimentare. Conducerea CNAIR a solicitat ca, pana la sfarsitul acestei saptamani, Primaria Timisoara sa isi exprime un punct de vedere privind aceasta intersectie„, au transmis pentru opiniatimisoarei.ro reprezentantii CNAIR.

Va reamintim, amenajarea de la Drumul Boilor a demarat in iulie 2019 si costa aproape 13,8 milioane de lei, la care se adauga TVA. Lucrarea este executata de o asociere de firme, avand-o ca lider pe Super Construct SRL, castigatoarea licitatiei. Proiectul cuprinde amenajarea carosabilului cu 2 benzi, a trotuarelor, amenajarea pistelor de biciclete, zone verzi, construirea de podete peste canalele de desecarea/irigatie, realizarea de lucrari pentru siguranta circulatiei (marcaje si indicatoare rutiere), canalizare pluviala si menajera, reteaua de alimentare cu apa, iluminat public, reglementarea retelelor electrice, realizarea canalului tehnic pentru cabluri.

De realizarea Centurii de Sud de la Timisoara, in lungime de 25,69 km, se ocupa antreprenorul Tirrena Scavi S.P.A. Valoarea contractului este de 272.432.921,95 lei fara TVA, avand finantarea asigurata de la bugetul de stat si din fonduri europene.

La finalul lunii martie 2020 a fost emis ordinul de incepere al lucrarilor si de predare a amplasamentului, termenul de finalizare a obiectivului fiind stabilit pentru luna martie 2022.

Iata ultimele imagini de pe santierul Centurii Sud Timisoara!

CITESTE SI: ‘Eu nu am o factura incasata de la Primaria Timisoara in ultimii ani mai repede de 120 de zile’. La un pas sa fie pus sa plateasca penalitati de intarziere, constructorul de pe strada Alexandrescu: Nu am discutat cu nimeni din Primaria Timisoara. Sistarea lucrarilor am cerut-o din cauza stalpilor celor de la Electrica

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Treaba ta Dominic este sa gasesti solutii, ca de asta te-am pus acolo.
    Sa spui ca nu ai solutii este cel mai usor lucru.
    Intreaba expertii daca tu nu stii….dar fa naibii odata drumuri ca o luam razna cu aglomeratia!!!!!!

    • pai daca aia au planurile facute din 2011 atunci robu a fost boul de pe drum…treaba lui…Dominic trebuie sa dreaga busuiocul dupa vopsit …naspa dar acum are sansa sa arate ca are singe in instalatie….orice picior in dos poate fi un pas inainte

  2. Nu e nimeni vinovat sau tras la răspundere.

  3. Multumim Robu ! Numai pentru asta si ar trebui sa stai putin la racoare.

  4. Pacat ca nu mai e Robu primar, facea o intersectie si punea semafoare 🙂

    • si palmieri pe ambele parti…

  5. Acesta nu este raspuns de primar….nu avem solutii. Fritz, nu esti capabil sa gestionezi probleme aparute. Asta inseamna ca esti incapabil. Toata ziua esti prin ziare si te plangi…

  6. se pare ca i se va inlocui numele din „drumul robului” in „drumul usr-istilor” ,cred c-ar fi si mai nimerit dupa cum se duc singuri cu gatu-n latz !

  7. E simplu!
    Aia din Mosnita isi iau doua masini. Una sa o folosesasca pana la intersectie si cealalta dupa.

    Sau pun bani si fac intersectia. Ca si asa platesc impozit mai mic decat in Timisoara si toaca drumurile orasului…

    • Asta cu „toaca drumurile orasului” ai gandit-o singur sau ti-a spus ma-ta despre problema?

  8. Ionut Nasleu sigur ar stii cum sa rezolve problema!

  9. Da, cam repede sa ne dam cu parerea, dar inceputul nu e bun. Dominic, daca la fiecare problema care o sa apara, tu o sa dai vina pe Robu sau pe greaua mostenire, nu te vad bine. Sa stii ca poezia cu greaua mostenire a fumata rau in Romania, mergea acum 10 ani, azi nu mai merge. Daca tu o sa adopti o politica defensiva cu price problema apare, nu apuci 4 ani la primarie. Se pare ca tu mergi pe principiul: ce nu merge bine, inchid. Te rog sa iti revizuiesti atitudinea, ca in 2020 nu se mai accepta sa spui ca nu stii in ce te-ai bagat.

  10. Prietene Fritz, imi pare rau pentru tine insa nu cred ca te prinde vara in functia asta fiindca esti incompetent mai baiatule. Ai candidat si ai fost ales ca sa ai solutii nu ca sa ne spui ca nu ai. Asta poate face orice prost…pardon, Fritz. Vad ca jagardeaua aia de infractor viceprimar USR Ruben Latcau s-a autoinfectat cu covid ca sa mai stea vreo doua saptamani sa faca pe bolnavul. Bai tembelilor daca v-ati bagat in treaba asta atunci faceti-o ca veti raspunde cu libertatea voastra in ultima instanta.

  11. Părerea mea este ca centura să fie executată așa cum a fost planificat.
    Intersecția Drumul Boilor cu centura poate să fie executată la fel cum va traversa drumul de la Chișoda spre poligon, adică peste centură.

  12. Când spui că nu ai nimic dar ești primar sigur esti mai verde decât baliga de gâscă si le-ai dat bot botanistilor care te-au votat.

  13. Fritz e un habarnist. A aterizat la Primăria TM si e cu chilotii in vine. Doar se vaita ca nu sunt bani. E exact pe dos. In administrativă publica se fac proiecte si se cauta fianantari in asa fel incat absolut toti banii sa fie cheltuiti in folosul cetateanului. O Primărie care rămâne cu bani necheltuiti nu e o Primărie performanta! Se fac credite, se fac calcule pe 10 ani inainte, nu stai si plangi ca un bebelus, nu am, nu am! Ai fost la București nu știu ce dracu’ sa tratezi la facutul Guvernului! Ai avut coaie sa spui : Aveti nevoie de mine, ia scoateti ceva bani pentru Timisoara?. Ai renunțat la Mercedes sa ne scoti ochii cu asta? Eu vreau sa te vad coborand din un Maybach si sa spui : Avem 500 milione de euro finantari pe urmatorii 4 ani. Astea sunt coaiele ne cesare unni Primar! Nu sa taci pe amarasteanul, solidar cu multi cetateni amarati si sa te plangi ca nu ai bani.

  14. Drumul boilor exista dinaintea șantierului pentru centură, care ar fi trebuit să fie prevăzută din start cu o intersecție sau pasaj în zona acestuia. E clar nevoie de un drum alternativ între Moșnițe și Timișoara. Cnair ar trebui să vină cu soluția. Primăria poate să termine drumul; dacă tot au turnat asfalt în zona cu probleme, măcar să poată fifolosit.

    • Asta nu pricep botoxatii pensaţi care comentează pe aici.
      Șoseaua de centură a fost proiectată la comanda pacaliciului Dobra iar drumul boilor care nu știu realitatea, de către vopsit. Ăsta a fost pur si simplu sabotaj din partea găștii lui Ali Baba de Teleormankistan la adresa propriilor votanți din Mosnita.
      Când te uiți ce drumuri a făcut consiliul județean între Timișoara și Giroc îți dsi seama ce va ieși din șoseaua de centură.

  15. cum s-a gandit Robu : castig la alegeri, am motive sa ma plang pe facebook ca sunt blocat de la Bucuresti, ca CNAIR sunt incompetenti, ca la CJ nu avem sustinere, ca ne incurca centura aia dupa care stam de 10 ani, cat sa mai asteptam dupa ea etc. Daca cumva nu castig – sa se spele pe cap Fritx cu ea

  16. Bd. Rebreanu, din calea Buziasului pana in calea Sagului are, de cand a fost asfaltat, rolul de centura de sud a Timisoarei. Trec TIRurile unul dupa altul prin cartierele de blocuri si case individuale. Zeci de mii de oameni suporta de zeci de ani zgomotul, praful si mizeria si, va rog sa ma credeti, ii doare in cot de drumul pe care circula boii intre satele Plopi si Mosnita.

  17. Schimbati numele din Drumul Boilor in Drumul Primaverii si problema drumului boilor (adica a celora din Mosnita) si toate problemele adiacente nu mai exista si totul se poate relua de la zero (alti bani, alta distractie). Dosarul trebuie pus in rastelul „secrete de stat” (adica de „nu de rezolvat” si gata!

  18. Cumva cumva, o fi pana la urma!
    Urmărind filmarea, nu se poate sa nu remarcați canalele de irigații, cat sunt de pline cu gunoaie si colmatate de vegetație. Mă gândesc ca cel mai probabil ca Apele Romane ne pregătesc de-o inundație, ca sa devenim si noi sinistrați programați, precum cei din Moldova sau de pe malurile Dunării.

  19. Oare denumirea de Drumul Boilor vine de la proiectant, de la executant sau de la cei care au facut studiile de fezabilitate?

  20. Articolul nu este conform cu realitatea.
    Drumul boilor a fost inceput de Primaria Mosnita de citva ani.A fost asfaltat pe o portiune inspre Timisoara….si s-au oprit undeva in cimp ,de unde trebuia sa continue Primaria Timisoara.
    Daca mergeti pe teren o sa observati ca asfaltul facut in urma cu citva ani depaseste intersectia cu centura.
    Deci,cei cu centura cind au ajuns in zona au gasit acolo drumul asfaltat:ei sunt cei care trebuia sa ia in calcul intersectia,cum au facut cu toate drumurile existente pe parcursul centurii…..cind s-a asfaltat drumul boilor nici nu se vorbea de centura!
    Daca ei au gasit acolo drumul acela asfaltat, ei trebuie sa faca intersectia!
    Mergeti la fata locului si veti vedea ca asfaltul este cam 100 de metri dupa centura.
    Nu drumul boilor intersecteaza centura,ci centura intersecteaza drumul boilor!….ptr ca drumul boilor era acolo deja.