Intepaturi intre PSD si PNL. Zgonea ironic la adresa lui Antonescu: „Cineva mai trebuie sa si munceasca”

Continua seria de intepaturi intre liderii aliantei USL! Presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a declarat presei ca, daca presedintele Senatului Crin Antonescu, nu va participa marti la plenul reunit al Parlamentului, atunci ”cineva trebuie sa si munceasca”, arata hotnews.ro. „Pai daca domnul presedinte Antonescu pleaca, cine conduce sedinta? Si daca toti vicepresedintii de la PSD ar pleca, cine ar conduce sedinta?”, a mai spus Zgonea.

Presedintele Camerei Deputatilor a aratat ca parlamentarii PSD vor decide daca participa la sedinta de plen reunit in care presedintele Traian Basescu isi va prezenta mesajul pe teme europene. El a explicat ca parerile sunt impartite intre grupul celor vor sa continue relatia institutionala cu presedintele si cel care „vrea sa aratam ca suntem un Parlament responsabil, atat de responsabil incat sa venim in fiecare zi la serviciu atunci cand suntem obligati”. Intrebat care este optiunea sa, Zgonea a precizat: „Eu am fost ales presedintele Camerei sa vin la munca”.

Afirmatia este doar ultima dintr-o seria de declaratii critice dintre liderii aliantei de guvernare. Conform unui raport realizat de IPP anul trecut, Crin Antonescu a fost parlamentarul cu cele mai putine prezente in absolut.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.