
TIMISOARA. Dacă jucătorii sunt într-o binemeritată vacanță, conducerea Politehnicii Timișoara lucrează la întărirea lotului cu care Dan Alexa va aborda stagiunea de Liga 2.
Poli a semnat o înțelegere cu Andrei Artean, fotbalist care ultima dată a îmbrăcat tricoul vicecampioanei Universitatea Cluj.
Fotbalistul ce va împlini 33 de ani în luna august a început fotbalul în localitatea natală la Corvinul Hunedoara, după care a trecut la FC Politehnica. În competițiile de seniori a debutat în prima ligă în tricoul lui ACS Poli, alături de care a evoluat și îbn prima ligă, dar și în cea de-a doua. A mai jucat sub formă de împrumut la FC Caransebeș și CSM Râmnicu Vâlcea. În vara lui 2018, Artean aa ajuns în cureta Viitorului Constanța. A câștigat Cupa și Supercupa României cu Viitorul, iar în stagiunea 2022-2023 a devenit campion al României cu Farul.
În sezonul 2023-24 a evoluat în Cipru, pentru Apollon Limassol, apoi a revenit în țară, la Cluj. Mai întâi a îmbrăcat tricoul celor de la CFR Cluj, contribuind la câștigarea Cupei României din sezonul 2024-25. Din ianuarie 2025 a fost jucătorul Universității Cluj, fiind actualmente vicecampion al României.
„În primul rând sunt foarte foarte fericit că după atâta timp m-am întors acasă! Aici am făcut junioratul, de aici am plecat în fotbal și sunt foarte fericit. Am venit cu gânduri mari, să ducem Poli iar în Liga I, pentru că Timișoara nu a mai fost de atâția ani acolo și e păcat… Multe nu aș vrea să spun, aș vrea să arăt pe teren. Sunt foarte fericit și motivat!
E clar că nu semnam cu altă echipă din Liga 2, nu există comparație între Timișoara și alte echipe, aici îmi e sufletul. Am visat să joc iar pentru Poli și să joc în Liga I, asta-mi doresc, cu gândul acesta o să mă trezesc în fiecare dimineață și o să fac tot ce depinde de mine pentru asta.
Atmosfera e frumoasă, echipa e foarte iubită. Din ce am vorbit cu oamenii de aici înainte de a semna, e un proiect în care se dorește ducerea Politehnicii în prima ligă și vreau să fac parte din acest proiect, să ducem Timișoara în Liga I!”, spune Andrei Artean.
Artean are în total 314 meciuri în SUperligă, cu 13 goluri și 10 pase de gol. Are de asemenea un gol marcat în cele două jocuri de baraj pentru calificarea în Conference League 2025-26. Competiție continentală în care a înregistrat două meciuri cu “U” Cluj, șase cu FCV Farul, respectiv alte cinci cu CFR Cluj. Cu FCV Farul are două jocuri în preliminariile Champions League. În timp ce tot cu constănțenii (sub denumirea FC Viitorul) are trei apariții și în preliminariile Europa League.
Andrei Artean este al doilea transfer al verii pentru Politehnica Timișoara, după ce al lui Mihai Dolghi, anunțat încă dinaintea ultimului meci din sezonul trecut.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!