Noutati :

Ingerii pazitori ai bebelusilor din maternitatile din Timisoara si din intreg vestul tarii. Oamenii cu inima mare de la Salvati Copiii le-au adus echipamente medicale de peste 600.000 de euro anul acesta

19 decembrie, 2019 - 03:03 PM
Autor: Redactie      
Categorie: SANATATE
0

Organizatia Salvati Copiii Romania a accelerat, in 2019, programul de combatere a mortalitatii infantile, capitol care inca plaseaza Romania pe unul dintre primele locuri din Uniunea Europeana, din cauze in general prevenibile sau tratabile.

Astfel, in urma datelor centralizate transmise de medicii din tara, au fost dotate constant maternitatile din regiunea Vest, cu echipamente medicale in valoare totala de peste 600.000 de Euro.

In regiunea Vest, rata medie a mortalitatii infantile a fost, in 2018, de 5,3 la mia de copii nascuti vii, potrivit datelor procesate de INS.
• in judetul Caras-Severin, rata mortalitatii infantile a fost de 10,0 la mia de copii nascuti vii
• in judetul Hunedoara – 5,2 la mie
• in judetul Timis – 4,5 la mie
• in judetul Arad – 4,5 la mie

Salvati Copiii a ajuns pana acum in regiunea de Vest a tarii cu 99 de echipamente necesare supravietuirii nou-nascutilor, in valoare de 618.011 de Euro, la maternitatile din Arad, Resita Caransebes, Oravita, Moldova Noua, Hunedoara, Petrosani, Hateg, Deva, Lupeni si Timisoara.

Principala cauza a mortalitatii infantile este prematuritatea, care inregistreaza o crestere semnificativa in aproape toate tarile lumii. Copiii prematuri au mari sanse de supravietuire si recuperare, daca maternitatea in care se nasc are la dispozitie aparatura medicala adecvata unei interventii rapide.

In ultimii opt ani, Salvati Copiii Romania a investit peste cinci milioane de Euro in dotarea a 96 de maternitati si sectii de nou-nascuti din toate judetele tarii cu 630 de echipamente medicale, care au ajutat la supravietuirea a peste 72.000 de copii.

O parte din aceste fonduri a fost colectata din solidaritatea companiilor care au inteles ca sprijinirea maternitatilor din Romania este o prioritate sociala.

Cand ne-am pus in slujba maternitatilor, intelegand ca marile drame ale nou-nascutilor sunt cauzate de aparatura medicala deficitara, am pornit la drum singuri. Ni s-au alaturat imediat medici dedicati si, treptat, sustinatori si parteneri sociali, pe care mizam in continuare. De aceea este atat de important acest mecanism de directionare a 20% din impozitul pe profit, pentru ca inseamna implicare si efort conjugat„, explica Gabriela Alexandrescu, presedinte executiv Salvati Copiii Romania.

In ultimii ani s-a inregistrat o crestere in implicarea companiilor in directionarea a 20% din impozitul pe profit. Daca in anul 2012, 125 de companii au directionat 20% din impozitul pe profit catre Organizatia Salvati Copiii Romania, in anul 2018, 190 de companii au decis sa se implice in dotarea maternitatilor si a sectiilor de neonatologie, prin sprijinirea programului Salvati Copiii.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor

loading...