Incredibil! Cum se schimba declaratia unui ministru in doar 50 km, de la Timisoara la Arad! Afecteaza peste 3000 de profesori

Ministrul Educatiei, Sorin Mihai Cimpeanu, a revenit asupra anuntului facut, luni, la Timisoara, privind iesirea din sistem a peste 3000 de cadre didactice universitare fara doctorate, declarand, la Arad, ca acest proces a fost amanat cu un an, in urma unor consultari cu Guvernul.

Seful Invatamantului romanesc si-a schimbat asadar vorbele in doar 50 de kilometri, cati sunt intre cele doua orase in care luni a sustinut conferinte de presa.

Ministrul Educatiei, Sorin Mihai Cimpeanu, a participat la deschiderea anului universitar la Arad, iar de la sediul Universitatii „Aurel Vlaicu” a anuntat ca, in urma unor discutii purtate, luni, cu Guvernul, s-a convenit sa se amane aplicarea reglementarii care vizeaza scoaterea din sistem a cadrelor didactice universitare titulare fara titlu de doctor, transmite Mediafax.

Ministrul a spus ca a fost amanata deja o data aplicarea reglementarii la 11 februarie, „o data arbitrara care nu facea altceva decat sa ponteze patru ani de la intrarea in vigoare a legii educatiei nationale”, si ar fi urmat sa intre in vigoare in 30 septembrie.

El a mai spus ca, in februrie, s-a considerat ”injust ca acesti colegi care au inceput anul scolar 2014/2015 sa nu-si poata duce la bun sfarsit procesul didactic”, iar in acelasi timp le-a fost data sansa sa-si finalizeze tezele de doctorat, iar 1.000 de profesori au facut acest lucru.

In acelasi timp, iesirea brusca din sistem a unui numar de 3.000 de colegi, cea mai mare parte tineri sub 35 de ani, in conditiile in care in ultimii ani in invatamantul superior am inregistrat o scadere a numarului de tineri cadre didactice titulare de la 30 la suta la 17 la suta, ar fi insemat o lovitura data invatamantului superior romanesc„, a mai spus Cimpeanu.

Prin consultarea cu Guvernul am identificat solutia, si anuntul a fost facut in premiera la Arad, astfel incat miercuri sa putem aproba prorogarea pana la 30 septembrie 2016, iar colegii nostri sa aiba sansa finalizarii studiilor doctorale”, a declarat ministrul.

Luni la pranz, Mihai Sorin Cimpeanu declara, la Timisoara, intr-o conferinta de presa, ca peste trei mii de cadre didactice din invatamantul universitar care nu au reusit sa obtina titlul de doctor vor fi obligate sa paraseasca sistemul de invatamant, incepand cu data de 30 septembrie.

CITESTE SI: Peste 3.000 de cadre didactice universitare pleaca din Invatamant! Din ce cauza si care e parerea ministrului Educatiei?

La nivel national, la inceputul anului 2010, aveam 66% cadre didactice cu titlu de doctor. La inceputul anului 2015, aveam 80% cadre didactice titulare cu titlu de doctor, deci 4.500 de cadre didactice fara titlu de doctor. Conform legii, in data de 30 septembrie, din pacate, aceia dintre cei care compun acest grup de 4.500 de colegi care nu au reusit sa sustina tezele de doctorat in intervalul ianuarie – septembrie vor fi nevoiti sa paraseasca sistemul. Este vorba despre peste 3.000 de colegi. inregistram o scadere a cadrelor didactice tinere din sistem de la 30% la nivel national in 2010 la 17% la  inceputul anului 2015. Iesirea din sistem a acestor colegi tineri fara titlu de doctor va afecta si mai mult proportia cadrelor didactice tinere care activeaza in invatamantul superior si asta, in ultima instanta, daca nu gasim solutii, va afecta dezvoltarea in ansamblu a invatamantului superior din Romania”, spunea Cimpeanu.

Ministrul Educatiei adauga ca, incepand de miercuri, Romania „se poate mandri” cu un procent de suta la suta cadre didactice universitare cu titluri de doctor, dupa ce cele peste trei mii de cadre didactice vor parasi sistemul.

Vor ramane doar cei cu titlu de doctor si ne vom putea lauda, dar oare la ce ne va folosi ca avem suta la suta cadre didactice ce detin titlul de doctor?”, s-a intrebat ministrul.

Acesta mai spunea ca in decembrie anul trecut a initiat o Ordonanta de Urgenta a Guvernului prin care a reusit amanarea termenului initial de 11 februarie 2015 pentru data de 30 septembrie, in asa fel incat tinerii interesati sa isi poata obtine doctoratele.

Sorin Mihai Cimpeanu se declara, totodata, ingrijorat de cei care vor veni in locul celor care parasesc sistemul de invatamant, deoarece salariile sunt destul de mici.

Sunt ingrijorat de cei care vor veni in locul acestor colegi, stiut fiind faptul ca le cerem sa aiba foarte multe lucruri, iar sistemul de salarizare la nivelul debutantilor nu este, din pacate, suficient de atractiv„, a mai spus ministrul.

Mihai Sorin Cimpeanu a participat, luni, la deschiderea anului universitar de la Universitatea de stiinte Agricole si Medicina Veterinara a Banatului ”Regele Mihai I al Romaniei” din Timisoara, unde a primit si titlul de Doctor Honoris Causa.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.