Opinia Timisoarei

Incompetenta corectorilor sau coruptie? Numarul candidatilor admisi in Baroul Timis dupa solutionarea contestatiilor aproape s-a dublat

TIMISOARA. Valul de contestatii care a urmat examenului de primire in profesia de avocat, ca o consecinta a modului subiectiv in care au fost corectate unele lucrari ale candidatilor, a bulversat de-a binelea rezultatele finale ale sesiunii de admitere – septembrie 2013.

Astfel, daca la o prima “strigare” au fost declarati admisi in barourile din Romania un numar de 460 de candidati, din totalul celor 2244 de absolventi de Drept care s-au prezentat la concurs, recorectarea lucrarilor cu note contestabile a dus la primirea in profesia a inca 308 candidati.

Doar in Timis, contestatiile au facut ca usile Baroului sa se deschida pentru inca 24 de candidati, in acest fel cifra finala a admisilor crescand de la 33 la 57. Nici nu putea fi altfel, in conditiile in care, la reevaluarea lucrarilor, unele note s-au majorat si cu 3 – 4 puncte.

Daca in anii trecuti, rareori a fost admisa vreo contestatie, in acest an s-a batut orice record! Numarul mare de candidati carora li s-au majorat notele la recorectare poate fi explicat in doua moduri: fie prin incompetenta membrilor comisiilor de examinare, fie prin punerea in opera a unor fapte de coruptie!”, spune unul dintre venerabilii avocati ai Timisoarei.

Spre exemplu, daca initial, lucrarea Codrutei Straut la Drept Civil a fost notata cu 6,95, dupa recorectare aceasta a fost majorata la 9. Suficient ca tanara sa ajunga deasupra liniei admisilor. Si Alexandra Demian a avut castig de cauza dupa contestatie, nota sa la Drept Civil crescand de la 6.20 la 8. Spectaculoasa a fost indreptarea erorii de notare si in cazul lui Razvan Sorin Prisca, care a beneficiat de nu mai putin de 3 puncte in plus, tot la Drept Civil. In acest fel, 4,42 s-a transformat in 7,42, iar intrarea in profesia de avocat n-a mai fost vazuta ca pe o himera.

“Nu am absolut nici macar un minut la dispozitie! Va multumesc pentru solicitare! La revedere!”, ne-a repezit directorul executiv al Institutului National pentru Pregatirea si Perfectionarea Avocatilor – Centrului Teritorial Timis, conf. dr. Raluca Bercea (foto), in momentul in care am incercat sa-i cerem o explicatie plauzibila vizavi de numarul mare de contestatii admise.

CITESTE SI: BARFE: Lupta de casta! ‘Profa de la Drept’ a picat din nou examenul de intrare in avocatura la Baroul Timis

Mult mai deschis la discutii sensibile s-a aratat decanul Baroului Timis, avocatul Valeriu Rauta.

Cei din Comisia Centrala de Examinare pun acest numar mare de contestatii admise pe seama faptului ca la centrele teritoriale din Galati, Iasi si Brasov nu s-a corectat si la a III-a mana! Nu stim de ce s-au pus de acord sa fie doar doua corecturi ale lucrarilor si nu trei, cum s-a stipulat in regulamentul de organizare al examenului. In conditiile in care lucrarile din toata tara au fost centralizate la Bucuresti, de unde au fost repartizate aleatoriu spre corectare, se poate spune ca cele trei centre au afectat rezultatele finale”, ne-a declarat Valeriu Rauta, cu precizarea ca “mana a III-a” inseamna o verificare in plus, care este foarte utila mai cu seama in cazurile in care primii doi corectori nu cad de acord pe aceeasi nota.

Sa mai spunem ca, o data cu solutionarea contestatiilor, dezastrul initial s-a mai atenuat, in conditiile in care rata de admisibilitate in avocatura s-a dublat, ajungand la aproape 20%…

CITESTE SI: Dezastru la examenul de intrare in Baroul Timis! Doar 10 la suta dintre candidati au fost admisi

CITESTE SI: Testul grila a facut ‘ravagii’ printre candidatii inscrisi la examenul de primire in Baroul Timis, la INM si direct in magistratura

Exit mobile version