
TIMIȘOARA. A fost dat ordinul de începere a lucrărilor la cele două sensuri giratorii de la Giroc, pe Calea Timișoarei. Acestea vor fi construite la intersecția cu bulevardul Soarelui, respectiv cu strada Jupiter.
”S-a dat ordinul de începere a lucrărilor pentru cele două sensuri giratorii care se construiesc pe drumul care leagă Timișoara de comuna Giroc. Investiția este realizată din fondurile Consiliului Județean Timiș și are ca scop creșterea siguranței în trafic”, a anunțat președintele CJ Timiș, Alfred Simonis.
Pe lângă fiecare sens giratoriu vor fi și treceri pentru pietoni.
”Am luat decizia de a realiza aici două sensuri giratorii noi. Pe lângă acestea, investiția prevede și modernizarea trotuarelor, a pistei de biciclete, iar pe fiecare ramură a sensurilor vor exista treceri de pietoni. Totodată, se vor executa rigole pentru evacuarea apelor pluviale, dar și un drum de acces pentru blocurile ANL”, a mai transmis Simonis.
Valoarea lucrărilor, conform contractului, este de 6.78 milioane de lei și, potrivit constructorilor, cele două sensuri vor fi finalizate în toamna acestui an.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!
Pareri
Simt ca nu exista luna in care sa nu se anunte ceva despre sensurile alea giratorii dintre tm si giroc :))) se invart banii acolo cum ii invartea freddy valutistul in tinerete.
Dacă le face ca și sensul giratoriu de la Neptun.. știi sigur că Simonis a sifonat banii ăia mulți.
Să lăsăm infrastructura serioasă pentru Bihor zic. Nu ne trebuie nouă pasaje, centuri cu mai multe benzi, avioane d’astea aici la țară la banat
Se implinesc 3 ani de cand CJT-ul condus de Nica a facut si desfiintat giratorii pe Calea Girocului. Sper ca astea ce se construiesc acum sa nu aiba si tuneluri pentru ursi!