Incep amenzile de 20.000 de lei. Legea Ambroziei poate fi aplicata. Guvernul Romaniei a aprobat normele metodologice

Guvernul Romaniei a aprobat, la aproape 6 luni de la adoptarea Legii 62/2018, normele de aplicare ale acesteia.

CITESTE SI: Va fi unul dintre cele mai frumoase spectacole facute vreodata in Timisoara, cu peste 100 de actori, muzicieni si dansatori. Afla povestea primei editii a Festivalului Luminii 

Practic, asta inseamna ca orice proprietar de teren care nu isi curate parcelele de pamant de ambrozie ar putea scoate din buzunar pana la 20.000 de lei.

Legea, care prevede starpirea buruienii, la care milioane de oameni au dezvoltat alergie, a fost adoptata pe 8 martie, insa pana acum nicio autoritate nu a putut sa o si puna in practica, pentru ca nu existau normele metodologice. Acestea trebuiau publicate la 90 de zile de la intrarea in vigoare a legii.

‘In primul rand, vorbim de masuri de informare, Ministerul Agriculturii va pune la dispozitia publicului un site specializat cu informari strict pe aceasta planta daunatoare al carei polen provoaca rinite alergice. De asemenea, vor fi transmise brosuri de informare catre toate unitatile administrativ-teritoriale si catre toti detinatorii de terenuri si nu numai, in zonele in care se dezvolta aceasta planta’, a declarat purtatorul de cuvant al Guvernului, Nelu Barbu, citat de stiripesurse.ro.

O comisie de specialisti ai Garzii de Mediu, Directiei de Sanatate Publica si Directiei Agricole impreuna cu reprezentanti ai primariilor vor monitoriza situatia terenurilor pe care creste ambrozia, vor informa proprietarii despre cum pot combate planta alergena si ca au pan ape 5 iunie in fiecare an sa o elimine de pe teren. De asemenea, tot ei vor aplica si sanctiunile pentru cei ce nu se vor conforma.

Plin de ambrozie in partea de sud a Timisoarei

La Timisoara, pana acum, proprietarii de terenuri pe care creste ambrozie erau amendati de Politia Locala, in baza unei Hotarari de Consiliu Local ce permite si supraimpozitarea celor care nu isi curatata terenurile de balarii. Maximul de amenda prevazut este de 2.500 de lei, mult sub sanctiunile prevazute de Legea 62.

Tot la Politia Locala Timisoara ajungeau si sesizarile despre terenurile pline de ambrozie, de la cei chinuiti de alergii in fiecare vara. Conform statisticilor, cele mai multe sesizari sunt pe patea de sud a orasului, in zone precum Girocului, Buziasului si Sagului.

Expunerea la polenul de ambrozie poate provoca afectiuni severe

Cei care au dezvoltat alergie la polenul de ambrozie ingroasa in continuare randurile la alergologii din Timisoara. Conform medicilor, anual sunt tot mai multi oameni afectati de rinite alergice, in perioada de inflorire a plantei.

‘Cantitatea de polen de ambrozie este foarte mare, iar primul lucru care s-ar putea face ar fi sa se monitorizeze calitatea aerului in sistem occidental, actual. Sa se masoare atat concentratia de polen, cat si poluantii din aer. Un astfel de sistem ne-ar aduce la standarde europene si am putea sa aflam pana la urma de ce este atata alergie. Totusi, tot al treilea sau al patrulea alergic sa fie la ambrozie inseamna foarte mult, avand in vedere ca sunt mai mult de 18 alergeni in zona noastra. In aceasta perioada eu vad aproape exclusiv pacienti alergici la ambrozie. Stau si peste program, vin mai repede ca sa ii pot vedea pe toti. Pacientii imi spun ca mai stiu inca pe altii care au alergie’, a explicat pentru opiniatimisoarei.ro prof. dr. Carmen Bunu, specialist alergolog.

Alarmant este ca pe langa rinita, stranuturi, ochi umflati si o stare generala de oboseala, alergia poate duce si la complicatii.

‘Expunerea prelungita la acest polen poate duce la astm. Cam dupa 5 ani de sensibilizare apar si manifestarile de astm in aceasta perioada’, a mai spus Carmen Bunu.

Expertii de la Oncogen Timisoara dezvolta un vaccin care ar putea pune capat chinului din fiecare vara al alergicilor. Acesta ar putea ajunge la oameni insa abia in 2025.

CITESTE SI: Se demoleaza Baricada de pe Calea Martirilor, la Timisoara. Muncitorii taie constructia bucata cu bucata, iar traficul a fost blocat. Cum se circula in zona. Foto 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. ce atata graba? daca mai asteptau putin, trecea sezonul ambroziei si lucrurile intrau intr-un con de umbra, cel putin pana la primavara…

    dar… exista circa 50 de tipuri de ambrozie. cea atat de draga la noi ar trebui sa fie Ambrosia artemisiifolia, venita taman din America de Nord.