
TIMIS. S-a dat alarma joi dimineață, după ce un incendiu a izbucnit la o fabrică de prelucrare a lemnului din Darova.
Focul a fost văzut de angajați, care au sunat imediat la 112. La fața locului au ajuns echipaje de pompieri din Lugoj, Buziaș și Timișoara, ultimii aducând și o cisternă de 30.000 de litri de apă.
Focul a mistuit întreaga construcție, dar nimeni nu a fost rănit. Pompierii urmează să stabilească cauzele producerii incendiului.
“La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de primă intervenție si comandă, 3 autospeciale de stingere și 12 pompieri din cadrul Detașamentului Lugoj.
Totodată, în sprijin s-au deplasat 5 pompieri din cadrul Stației Buziaș cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD și o autocisternă de 30.000 l de apă cu 2 pompieri, din cadrul Detașamentului 2 Timișoara.La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta cu ardere generalizată la întreaga construcție (pe o suprafață de aproximativ 150 mp).
Din fericire, nu s-au înregistrat victime.În acest moment, incendiul este lichidat. Pompierii acționează pentru identificarea focarelor ascunse și înlăturarea efectelor negative“, transmit reprezentanții ISU Timiș.

***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!