Inca doua victorii amicale pentru handbalistii de la SCM Poli Timisoara. Urmatorul meci, derby in campionat

TIMISOARA. Handbalistii de la Poli au continuat in aceste zile seria partidelor amicale. Dupa egalul de la Pancevo, violetii au invins in weekend-ul trecut CSM Oradea, 38-23, iar joi si vineri s-au duelat amical cu Stiinta Bacau, echipa ce momentan evolueaza in liga secunda, dar care are mari sanse ca in vara sa revina in elita.

CITESTE SI: Primarul Nicolae Robu si viceprimarul Dan Diaconu, audiati la Politie 

Meciul de joi seara a fost mai echilibrat, moldovenii dand o replica buna banatenilor. In cele din urma valoarea si-a spus cuvantul, Poli impunandu-se cu 29-25 (11-9). Vineri dimineata, cele doua echipe s-au confruntat din nou, victoria gazdelor fiind insa mult mai clara. A fost 38-29, dupa ce la pauza tabela arata 23-12.

In prima partida cel mai bun marcator polist a fost Sania, autor a 6 goluri, in timp ce in a doua intalnire golgeter a fost Santeiu, cu opt reusite. In duelul de vineri dimineata au reusit cate un gol si portarii, Savic si Valceanu.

Cele doua echipe s-au intalnit si oficial la finele anului trecut, trupa lui Pero Milosevic invingand in sferturile de finala ale Cupei Romaniei.

SCM Poli intra de saptamana viitoare in focul partidelor oficiale. Miercuri, de la ora 19, e meciul contra Constantei, unul foarte important pentru configuratia clasamentului in partea superioara. Reamintim, Poli a avut un sezon de toamna entuziasmant si se afla pe locul 2 cu 32 de puncte, la egalitate cu Odorhei – locul 3, si doar la doua puncte in spatele liderului, Steaua. AHC Dobrogea Sud este clasata pe locul 5 si are 30 de puncte.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.