Noutati :

In Timis, USL s-a infiintat sub un copac al iubirii, la o masa imbelsugata, unde doamnele si-au etalat posetele

19 februarie, 2011 - 12:38 PM
Autor: Liliana Iedu      
Categorie: POLITIC
21

E oficial, USL, adica Uniunea Social- Liberala, s-a infiintat si in judetul Timis. Doar o ora le-a trebuit liderilor PNL, PSD si PC din Timis, sa parafeze protocolul de colaborare.

Locul de intalnire: Casa Politehnicii 2, adica pe teren neutru. Primul care a ajuns la locul stabilit a fost senatorul Nicolae Robu (PNL), rector al Universitatii Politehnica din Timisoara. Era si normal sa fie primul, deoarece el a fost gazda intalnirii. La ora fixata, adica astazi la ora 10, punctuala a coborat Maria Grapini (PC), dintr-un Audi.

Liberalii au venit unul cate unul. Mai intai si-a facut aparitia Petru Ehegartner, apoi a sosit si Viorel Coifan. „Am venit sa vedem ce se intampla”, a spus Coifan, dupa care a intrat in sala de intalnire.

Social- democratii au venit incolonati, cu doua masini, au zambit frumos la aparatele de fotografiat si au intrat si ei in sala.

Inainte de inceperea negocierilor, sesiune foto cu liderii, apoi se inchid usile pentru negocieri. Reprezentantii celor trei partide s-au asezat la o masa pe care erau aranjate frumos apa, pahare, sucuri, fructe si alte cele. Doamnele si-au asezat pe masa posetele ca doar erau de marca, de la Prada, iar domnii nu s-au lasat nici ei mai prejos si si-au instalat laptopurile sau iPad-urile pe aceeasi masa. Pe perete, un tablou rosu cu un copac si un soare la apus. Un soare care in sesiunea foto a reusit sa inconjoare capete de politicieni precum o aura.

Asadar, usile s-au inchis, iar politicienii au discutat. Apoi, la un moment dat, agitatie mare. Stampila! Lipseste stampila! Fiecare partid si-a trimis, de urgenta, cate un reprezentant sa aduca stampila. Protocolul nu putea fi semnat fara acest obiect!

Intr-un final, stampilele au sosit, usile s-au redeschis, liderii celor trei filiale judetene s-au pus pe semnat, apoi o noua sesiune foto, pentru eternitate. Maini incrucisate, zambete pe buze si urari de bine.

60% vor sa obtina, impreuna, cele trei partide la alegerile din 2012 si mai vor sa castige functia de presedinte al Romaniei. Aceasta este tinta propusa. Pana atunci, s-a stabilit sa se formeze majoritati in consiliile locale din intreg judetul. Si s-a mai stabilit ceva, ca pana in data de 30 aprilie, fiecare partid sa isi nominalizeze candidatii pentru Consiliul Judetean Timis si pentru Primaria Timisoara. Acestia urmeaza sa fie cuprinsi intr-un sondaj, iar cel mai bun dintre cei desemnati va fi candidatul final.

Prima intalnire s-a incheiat dupa doar o ora, de acum inainte urmeaza altele, in fiecare prima joi a lunii.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 21comentarii

recomanda prietenilor

Pareri

  1. Grapini va pendula intre cei doi taurasi, Ca Cirnatzu`intre oua ! Mai lipseste din poza nastase ,voiculescu si vanghelie ! ce s-a ales din liberalism….

  2. „Stampila! Lipseste stampila!” Pai atata organizare stiu?

  3. felicitari doamna iedu! sunteti o extraordinara jurnalista de moda, design interior si automobile. aaa… scrieti despre politica? oops,pardon!

  4. eheee, dumneata scrii acid in articol ca erau aranjate pe masa apa, fructe, sucuri si alte cele. dar stimabilo, cand papi lacom din prajiturelele de la pesedei in fiecare joi? cum e?

    • si eu sunt sunt ziarist pe politic si iti pot spune, pesedist frustrat ce esti, ca singurul lucru interesant la conferintele voastre de presa sunt fix acele prajituri. Ce-ai fi vrut sa scrie despre porcaria petrecuta astazi la care n-ati fost in stare nici stampilele sa vi le aduceti, ametitilor? Chiar este singurul articol fain scris despre ghiveciul parafat astazi intre cei doi papagali si catastrofa aia de adolescenta shifonata

      • Si e deontologic si profesional pentru tine jurnalist de 2 lei sa raspunzi la comentarii? sau asa bine va plateste Popoviciu, si il lingeti peste tot, javre si scursuri ale presei ce sunteti

        • Bine a zis cine a zis ca orice-ati face tot niste latrai in punga veti ramane. pt ca n-aveti nici creier si nici imaginatie…oricine va critica este sigur vandut la pedele….absolut jalnici

          • prost te-a mai facut ma-ta

  5. Chiar ne-a placut cum si-a pus ostentativ madama Grapina poseta PRADA pe masa. Si uite asa se vor umple de bale accesoriile nichelate de la PRADA pe cand tovarasa Grapini va face spume la gura urland din toti rarunchii ca poporul e pradat si pensionarii saraciti de ciuma portocalie. Iar ceilalti doi tovarasi o vor flanca magistral, Robu Robocap care din telecomanda se teleporteaza in toate cele zece functii pe care in lacomia-i deja proverbiala le-ar pune deodata sub cur si de crescatorul de capre BOJIN supranumit Inima de Dig/Temelie de vile….. HALAL UNIUNE…HALAL POLITICA TIMISOREANA INGRETOSATOARE

  6. Doamna inginer de la Garofita, care a batut o muncitoare si a fost mutata disciplinar la Pasmatex, a ajuns in preajma ciolanului puterii si, deja, saliveaza de placere! O tara frumoasa Romania asta, pacat ca e locuita

  7. Eu ca liberal autentic ma minunez cata incrancenare pe nimic la pdl-istii care, vorba vine, ne poarta noua liberalilor de grija. De fapt isi poarta lor de grija ca simt ca le fuge pamantul de sub picioare. Dar nu-mi place nici reactia tovarasilor de uniune psd-istii la adresa presei. Eu ca liberal consider articolul de mai sus foarte bun, nu vad care-i problema ca s-a referit la posete, laptopuri, iPad-uri, fructe, cafea si apa. Totu-i foarte decent.

    • Ce fel de liberal autentic te poti declara,eu ca apolitic convins,doresc sa-ti spun faptul ca liberalii s-au terfelit si au injosit insasi ideea de liberalism,prin aceasta malefica alianta….

  8. Astia se vad deja stapani pe ciolan. Scarboooossss!!!!!!!!

  9. zuper Lili!!! 😉

  10. Functiile aproape ca si le-au impartid da nu chiar toate si inainte si dupa alegeri sa vedeti ce batalie o sa iasa in alianta asta care sa ia mai mult din ciolan! O strategie politica din care doar ei au de castigat ca de fiecare data.

  11. Tare de tot textul! Excelent punctat! Cum sa te duci la intalnire fara stampila si sa iti etalezi posete de jde mii de ieuro. Cand o sa scrieti asa de curajos si despre Popovitschiu Alin sau despre alte panarame ale puterii atunci o sa fiti un ziar adevarat. Astept cu interes

    • Nu au cum sa scrie de Vuvuzel Popoviciu pentru ca ii pedeleu. O sa se dea mari ziaristi tot cu astia din Opozitie. Curajosi ca la Cimisoara

  12. Poate ca poseta apartine lu` Robu` ! Cred ca NAstase ar fi invidios pe liberal pt poseta PRADA!

  13. Articolul este excelent. Ne-am saturat sa citim stiri de parca ar fi preluate de pe agentiile de presa. Cel putin, eu una.
    Cat despre PDL, cred ca Liliana Iedu ar scrie si despre ei asa, daca s-ar face si ei de ras. In Timis, ei sunt foarte atenti la cine vorbeste si la cine iese public. Din pacate, la PNL si la PSD nu e asa. La fel si la PC.
    Asteptam UNPR, dar sigur tot cu pareri personale vor fi. Pentru ca opinia conteaza! Dar mai mult a timisorenilor. Parerea mea..

  14. Chiar asa! poate poseta e a dlui Robu, doar e in fata dumnelui pe masa! si poate nu e poseta ci geant ade rector, parlamentar, oprsedinte PNL, posibil ministru si poate, daca il numeste Crin primar de Timisoara!

  15. Toate bune numai ca tovarasa grapini strica toata imaginea,din cauza ei electoratul se va indeparta de voi