TIMISOARA. A crezut că a dat lovitura dupa ce și-a lăsat fosta iubită fără bijuterii, dar a fost capturat de polițiști.
CITESTE SI: Accident provocat de un sofer de 19 ani pe o sosea din Timis. Un scuterist a ajuns la spital
Un bărbat de 34 de ani a jefuit-o pe fosta iubită. În ultimele două luni, cât au locuit împreună, individul a luat mai multe bijuterii din aur din casa femeii pe care le-a amanetat la Timișoara și la Oradea.
Tânăra în vârstă de 22 de ani a observat dispariția bijuteriilor și a chemat poliția. Oamenii legii au demarat ancheta și au reușit să îl rețină pe bărbat la Oradea. Polițiștii au reușit să recupereze și bijuteriile, ce au o valoare de aproape 52.000 de lei, adică aproximativ 10.400 de euro.
„În cauză a fost întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Ulterior, la data de 28 iulie 2025, în baza unui mandat de aducere, polițiștii s-au deplasat la domiciliul bărbatului de 34 de ani din municipiul Oradea, acesta fiind condus la sediul Secției 1 Poliție Timișoara, în vederea continuării cercetărilor.
În baza probatorului administrat, la aceeași dată, față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, ulterior magistrații dispunând măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.Prejudiciul a fost recuperat în totalitate„, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
Pareri
A iubit-o de toti banii :))