Imagini teribile din Harcov, orasul este distrus

Miercuri, in a saptea zi a razboiului ordonat de Vladimir Putin, Kievul si alte orase din Ucraina au suferit inca din primele ore noi bombardamente, in conditiile in care fortele rusesti isi amplifica ofensiva si se apropie si mai mult de capitala ucraineana. In jurul orei 3 noaptea, forte de parasutisti rusi au fost lansate asupra Harcovului, acestea intrând in lupte grele cu aparatorii ucraineni.

Harcov, al doilea oras ca marime din Ucraina, este una dintre principalele tinte ale Rusiei, iar aici atacul a fost cu adevarat dezlantuit. Autoritatile vorbesc de 21 de morti si 112 raniti in randul civililor.

In urma bombardamentelor, orasul este efectiv distrus, iar in urma au ramas clădiri prăbușite, mașini arse și foarte multe pagube la nivel de infrastructură.

Orasul Herson a intrat sub control rusesc, dupa luptele de noaptea trecuta.

In discursul despre starea natiunii, Joe Biden a spus ca ”dictatorul Putin este mai izolat ca niciodata”.

Miercuri este programata o a doua runda de negocieri intre oficialii rusi si ucraineni, dupa ce primele discutii dintre cele doua parti, care au avut loc luni, s-au incheiat fara o concluzie concreta.

FOTO: stiripesurse.ro

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Putin primeste premiul nobel pentru medicina. Aeliminat pandemia.

  2. Biden: “Putin May Circle Kiev with Tanks, But He’ll Never Gain the Hearts and Souls of the Iranian People”

    • sleepy joe isi incurca deja dusmanii la cati are

  3. Ucraina e capul sarpelui!!! Pica Ucraina, si va pica, pica si noua oranduire mondiala!!! Cred ca la sfarsitul lunii vom avea deznodamantul final!!!

    • Putin e si el parte din NWO. a aratat asta anu trecut cand a respectat ordinele wef.
      Si acuma, sanctiunile is la misto. nu afecteaza exporturile de gaze, petrol, cereale, uraniu, ingrasaminte.. iar echipamente industriale, rusii exporta doar in india si africa. si astia nu au pus embargo. fix zero.
      Pun pariu ca e stabilita impartirea ucrainei de mult.

    • Pica Putin foarte curand si ne vom ocupa si de trolii rusi aciuati pe aici prin tara…

      • pica pica. aaaaany minute now …
        intre timp, sanctiuni partiale swift + hope and prayers.

  4. Ucrainienii sunt tratați Romania extraordinar de bine in fuga lor de război. NU MERITA! Va spun eu care nu- i iubesc de loc pe rusi. Ei UCRAINIENII sunt primiți cu ceai cald, cu locuri se cazare, cu masa casa cum se zice. Ce au făcut ei în 1940? Cand Bucovina de nord a fost cedata URSS, de fapt Ucrainei, multi romani au încercat să treacă în ROMANIA. Ei i- au întâmpinat cu gloanțe. Peste 4000 de români au fost uciși la granița României. Cu polonezii au fost niste CRIMINALI INRAITI. Au omorat peste 300 000 de polonezi. Nici ungurii hortisti nu s- au comportat mai mizerabil. Crimele făcute de ucrainieni l s-au surprins până si pe Hitler. Asa ca mai usor cu prietenia. NU MERITA NICI UCRAINIENII, DAR NICI RUSII prietenia poporului român!

    • Cei care aveau 20 de ani in 1940 ar trebui sa aiba 102 ani acum. In 1940 Romania era fascista. Doar cateva amanunte, trolacke.

    • Mergi des la biserica de iti urasti asa de tare aproapele?
      Ura ta, nu iti foloseste la nimic. Ura este cea mai pura forma de prostie, la fel ca si razbunarea.
      Fa fapte bune, si in timp binele ti se intoarce!

  5. 1 filmulet cu 2-3 blocuri = tot orasul …