Hidroelectrica a facut cerere de intrare in insolventa

Tribunalul Bucuresti va lua in discutie, miercuri, cererea formulata de Hidroelectrica SA de intrare in insolventa. Societatea comerciala de producere a energiei electrice in hidrocentrale Hidroelectrica SA a depus in 15 iunie, la Tribunalul Bucuresti, o cerere prin care solicita intrarea in insolventa, scrie www.ziare.com.

Ministrul Economiei, Daniel Chitoiu, declara, pe 18 mai, ca se doreste aducerea contractelor incheiate de Hidroelectrica cu „baietii destepti” pe piata concurentiala, in urma negocierilor reusindu-se eliminarea pretului fix din aceste contracte, adica „ceea ce nu s-a reusit in 10 ani”.

Potrivit lui Chitoiu, statul are de recuperat un miliard de euro de la „baietii destepti”, in conditiile in care contractele incheiate cu Hidroelectriva vor fi considerate ajutor de stat de catre Comisia Europeana.

Ulterior, Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri a anuntat ca renegocierea contractelor bilaterale incheiate de Hidroelectrica se afla in derulare, iar rezultatul va fi facut public imediat ce negocierile se finalizeaza.

Investigatiile derulate de Consiliul Concurentei si Comisia Europeana privind contractele Hidroelectrica vor mai dura cel putin pana la sfarsitul lui 2012, sanctiunile maxime stabilite prin legislatia nationala fiind de maxim 10% din cifra de afaceri, a precizat presediintele institutiei, Bogdan Chiritoiu.

Consiliul Concurentei a demarat o investigatie asupra contractelor bilaterale incheiate de Hidroelectrica, pentru a vedea daca partenerii din contracte s-au inteles intre ei privind pretul energiei. Lista firmelor investigate include Alro Slatina, Energy Holding, Alpiq Romenergie, Alpiq Romindustries, Electromagnetica, Luxten, Elsid Titu, Europec, Electrocarbon, EFT Romania si EFT Elvetia.

Si Comisia Europeana a demarat o investigatie asupra acestor contracte, existand suspiciunea unui ajutor de stat ca urmare a pretului foarte mic din aceste contracte.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.