Handbalistii timisoreni au ajuns la al treilea esec consecutiv. Banatenii, aproape de un punct in fata campioanei

TIMISOARA. SCM CH Poli Timisoara a a suferit al treilea esec consecutiv in Liga Nationala de handbal masculin, de data aceasta in fata campioanei Dinamo. Timisorenii au avut ocazia unui egal, insa la ultima faza a meciului Lazarov nu a si-a asumat raspunderea sa traga la poarta si mingea sa a fost trimisa in aut de un dinamovist.

Duelul din sala Constantin Jude, din etapa a IV-a a Ligii Nationale de handbal masculin a fost una foarte echilibrata. Poli a condus la doua goluri diferenta pe inceput de meci, insa campioana a revenit repede, a egalat si dupa aproape 10 minute de joc a preluat prima data conducerea, cu scorul de 5-4. De aici cele doua echipe au trecut succesiv la conducere pe tabela de scor, iar la pauza Dinamo a intrat cu un avantaj de doua goluri, 19-17.
In partea a doua Poli a fost intr-o permanenta cursa de urmarire, iar finalul de meci a fost insa unul electrizant. De la 3 goluri diferenta, Poli a reusit sa se apropie la un gol. Cu noua secunde inainte de ultimul fluier, in superioritate numerica, banatenii au avut atacul, mingea a ajuns la Lazarov, acesta s-a inaltat peste apararea dinamovista, insa nu a tras la poarta. Jucatorul polist a pasat in dreapta, iar dinamovistii au respins mingea in afara terenului de joc si s-au impus cu 34-33. Cel mai bun marcator al formatiei timisorene a fost LAsica, autor a 9 goluri. Ceilalti marcatori au fost: Fenici – 7, Lazarov – 6, Stefan – 3, Marjanovic – 3, Simovic – 3, Milosevic – 2.
Dupa acest meci, Poli ramane pe locul 12, cu doar trei puncte. In runda viitoare, SCM CH Poli Timisoara va juca in deplasare, pe terenul lui CSM Focsani.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.