Hai sa razi cu pofta sub stele, la Timisoara! Comedii savuroase in 3 seri de film la Gradina de Vara. Intrarea e libera

TIMISOARA. Trei pelicule realizate de regizori cunoscuti si cu distributii de exceptie vor fi proiectate la Timisoara in cadrul „Zilelor filmului de Umor”.

CITESTE SI: Vor aparea zeci de segway-uri si trotinete in mai multe zone, la Timisoara. Anuntul Societatii de Transport Public 

Festivalul va avea loc in perioada 28 – 30 iunie in Gradina de Vara de la Cinema Capitol. Pe langa cele trei seri de film, o alta proiectie va avea loc in 29 iunie, de la ora 19, in gradina Institutului Francez. Aici va fi prezentat filmul de animatie „Vulpoiul cel mare si rau”, pelicula recompensata cu Premiul Cesar pentru cel mai bun film de animatie in 2018.

Intrarea la pelicule este gratuita, in limita locurilor disponibile, iar filmele sunt subtitrate in limba romana.

Toate cele trei pelicule care vor rula in Gradina Capitol au fost lansate in 2018 si din distributii fac parte actori cu nume ai cinematografului francez. Animatia ce va fi proiectata la Insititutul Cultural Francez este realizata in 2019. Iata programul complet al evenimentului:

Vineri, 28 iunie, ora 22, Gradina Capitol

Raoul Taburin – este o pelicula in regia lui Pierre Godeau, care ii are in rolurile principale pe Benoît Poelvoorde, Léo Dussollier si Edouard Baer. Este povestea tanarului Raoul, care este vanzatorul oficial de biciclete din micuta localitate franceza Saint Ceron. Tanarul ascunde insa un secret. Cu toate ca stie totul despre biciclete, el nu poate nici macar sa isi tina echilibru pe un asemenea vehicul. In satuc vine insa un fotograf, Hervé Figougne, iar acesta si Raoul devin buni prieteni. Herve se ofera sa il fotografieze pe Raoul mergand pe bicicleta pe buza unei prapastii, iar vanzatorul de biciclete face tot ce ii sta in putinta sa evite sedinta foto.

Sambata, 28 iunie, ora 19, Institutul Francez

Vulpoiul cel mare si rau – film de animatie in regia lui Benjamin Renner, iar vocile personajelor sunt asigurate de Guillaume Darnault, Damien Witecka, Kamel Abdessadok sau Antoine Schoumsky.

Sambata, 29 iunie, ora 22, Gradina Capitol

Gura lumii – este o pelicula in regia lui Agnes Jaoui, in care aceasta joaca si unul dintre rolurile principale. Alaturi de ea mai apar Jean-Pierre Bacri si Léa Drucker. Castro, candva un star al micului ecran, este acum un animator TV in declin. Astazi e invitat la petrecerea data de vechea sa prietena si producatoare, Nathalie, care s-a mutat intr-o casa frumoasa langa Paris. Hélène, sora lui Nathalie si fosta sotie a lui Castro, va fi si ea printre oaspeti. Cand erau tineri, impartaseau aceleasi idealuri, dar succesul a facut din Castro un pragmatic (sau mai degraba un cinic), in timp ce Hélène a ramas fidela credintelor ei.
Filmul nu a fost disttribuit in cinematografele din Romania.

Duminica, 30 iunie, ora 22, Gradina Capitol

In libertate – este o pelicula regizata de Pierre Salvadori, care ii are in rolurile principale pe Adèle Haenel, Audrey Tautou sau Damien Bonnard. Intr-un oras de pe Riviera Franceza locuieste Yvonne, tanara vaduva a lui Santi, comisar de politie si erou local. Cand realizeaza ca sotul ei nu este deloc un exemplu pentru fiul lor si ca un barbat inocent, Antoine, a facut 8 ani de închisoare pentru faptele lui Santi, Yvonne vrea sa faca tot ce poate pentru a-l ajuta pe fermecatorul Antoine sa se intoarca la viata si la sotia sa. Totul, mai putin sa spuna adevarul.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.