Hai sa dam mana cu mana! Mica Unire, sarbatorita la Timisoara

TIMISOARA. Mica Unire va fi sarbatorita, la Timisoara, asa cum se intampla de ani buni, in fata Inspectoratului de Politie al Judetului Timis.

Un ceremonial militar si unul religios se vor desfasura la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din fata IPJ Timis.

Evenimentul dedicat Zilei Unirii Principatelor Romane va incepe la Timisoara joi, 24 ianuarie, de la ora 10.00.

Militarii Brigazii 18 vor oferi celor prezenti un moment solemn, mai apoi se vor depune coroane de flori, iar timisorenii prezenti vor fi indemnati sa se prinda in Hora Unirii.

In 24 ianuarie se implinesc 160 de ani de la Unirea Principatelor Romane – Mica Unire. In 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor al Tarii Romanesti. In acelasi an, dar in 5 ianuarie, devenise domnitor al Moldovei.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.