Opinia Timisoarei

Greu se naste solutia pentru cea mai nenorocita linie din Timisoara ca sa poata circula macar tramvaiele Armonia. Modernizarea e departe

TIMIȘOARA. Cu un traseu lung și infrastructură din anii ’70, linia pe care circulă tramvaiul 7 este în cea mai jalnică stare dintre toate, în Timișoara.

CITESTE SI: Aproape 100.000 de euro costa reparatiile la tramvaiul Bozankaya distrus dupa ce vatmanul a izbit o alta garnitura, la Timisoara. A fost lansata o licitatie la care s-ar putea inscrie doar producatorul


Pe ruta tramvaiului 7 circulă doar hârburi, garnituri cu o vechime de 50-60 de ani, Bremen ori Munchen, dintre cele casate de nemți și aduse la Timișoara în vremea administrației Ciuhandu, care și-au făcut treaba cu vârf și îndesat, însă au depășit cu mult durata de viață programată de producători acum o jumătate de secol.

În acest moment, însă, pe traseul 7 nu pot circula noile tramvaie Bozankaya, din pricina liniei care e praf și ar duce la defectarea garniturilor, și nici măcar Armoniile. Acestea din urmă au nevoie de mai multă energie electrică, or infrastructura actuală de alimentare nu o poate asigura.

Este nevoie de o modernizare completă, însă Primăria Timișoara nu a anunțat încă vreun proiect major în acest sens, ci doar o potențială soluție pentru un orizont de timp încă incert.

Pentru a putea pune, în completare, pe această ruta, măcar tramvaie Armonia, Primăria Timișoara trebuie să investească cel puțin într-un nou punct trafo, pe care să-l instaleze undeva pe traseul b-dul Ana Ipătescu – Victor Hugo – Aluniș – Drubeta.

În februarie, viceprimarul Ruben Latcau vorbea despre această posibilitate. De atunci, cei de la Societatea de Transport au angajat o firmă care facă documentația – Studiul de Fezabilitate și Proiectul Tehnic.

După o jumătate de an, sunt încă la prima parte. Și a fost depusă o cerere pentru un Certificat de Urbanism la primărie.

Această investiție, explicau specialiști STPT pentru opiniatimisoarei.ro, presupune construirea efectivă a punctului de transformare și dotarea lui cu o serie de echipamente electrice de putere sporită, care vor asigura energia de care au nevoie tramvaiele Armonia.

Când anume se va face măcar această investiție, care să vină în ajutorul timișorenilor din Elisabetin, Fratelia, Sagului și Dâmbovița, care călătoresc cu tramvaiul 7, rămâne de văzut.

Exit mobile version