Noutati :

Greu, dar totul e bine cand se termina cu bine. Timisoara invinge la baschet Constanta

6 ianuarie, 2021 - 07:24 PM
Autor: Daniel Neacsu      
Categorie: SPORT
0

TIMISOARA. SCM Timisoara a inceput cu bine 2021. Dar nu fara emotii. Elevii lui Dragan Petricevic au tremurat serios pentru a invinge o echipa extrem de artagoasa a Constantei. Partida a fost rezolvata abia in ultimele patru minute, 80-66.

CITESTE SI: Pornesc sarbatorile pe rit vechi. Sarbii din Banat au aprins badnjak-ul, in Ajunul Craciunului in pandemie. Foto si video 

Meciul a abundat in aruncari ratate si multe greseli, dar a compensat prin unele faze spectaculoase, dar si prin echilibru. Ambele echipe au condus in debut de meci, ca Timisoara sa fie in fata la prima sirena, 16-13. Dupa cateva puncte frumoase reusite de Stallworth, violetii s-au dus la 27-16 si pareau ca vor avea un meci usor. Nu a fost deloc asa, si pana la pauza mare, dobrogenii, care se bazeaza pe un lot cu foarte multi romani, au revenit in joc, 38-36 la banateni.

„Carusel” in sfertul 3, 43-41 Constanta, 51-51, 57-54 Timisoara, iar ultimul sfert era deschis. Dupa un partial de 6-0, „leii” pareau din nou desprinsi in invingatori, dar de la 63-54, adversarii au revenit la o posesie in spate, 65-63. Moment in care Petricevic a cerut un time-out, care avea sa fie decisiv. Banatenii s-au aparat perfect de atunci si nu au mai ratat pana la final, obtinand o victorie dificila, dar meritata, 80-66.

7 jucatori ai invingatorilor au avut cel putin 8 puncte, cele mai multe Adam Mirkovic, care a inceput jocul rezerva, dar a contribuit cu 14 puncte, 7 recuperari si 3 pase decisive. De la invinsi, o echipa frumoasa a campionatului, desi a pierdut toate jocurile de pana acum, Joseph Schneider a reusit 16 puncte, 5 recuperari si 7 pase decisive.

Dezamagitor insa procentajul timisorenilor la libere, doar 14 din 30 atingandu-si tinta, insa a fost mai bine la aruncarile de doua puncte, 24 din 40.

A fost o victorie muncita impotriva unei echipe atipice, care practica un baschet agresiv. Este o echipa atipica deoarece este mica din punctul de vedere al inaltimii. Noi nu am avut suficienta concentrare la aruncarile libere, acolo am suferit cel mai mult. Una peste alta, este o victorie muncita intr-un meci despre care nu trebuie vorbit prea mult. Sunt doua puncte dupa care am venit si pe care le-am obtinut. Orice echipa incearca sa-si vanda pielea cat de scump poate, asta a incercat si Constanta, o felicit pentru acest lucru, dar consider ca am obtinut o victorie destul de sigura, chiar daca meciul a fost strans din punctul de vedere al tabelei. Acum trebuie sa ne concentram la meciul de maine, care cu siguranta va fi complet diferit fata de cel de astazi„, a declarat la final antrenorul timisorean, Dragan Petricevic.

Timisoara intalneste joi, de laora 20.45 pe CSO Voluntari.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor

loading...