Noutati :

Gheorghe Ciuhandu, audiat la DNA Timisoara in dosarul Poli! Ce a spus?

16 septembrie, 2015 - 09:58 AM
Autor: Anonim      
Categorie: EVENIMENT
0

TIMISOARA. Fostul primar al Timisoarei Gheorghe Ciuhandu a venit miercuri dimineata in jurul orei 9.45 la sediul DNA Timisoara unde a fost chemat inca de luni de procurorii anticoruptie pentru a fi audiat in dosarul finantarii ilegale a clubului de fotbal Politehnica Timisoara.

Ciuhandu a venit singur, insa in scurt timp va sosi si avocatul acestuia pentru a-l asista. La intrarea in sediul DNA Timisoara, fostul edila a declarat scurt: „Nu am ce sa regret. N-am venit sa exprim regrete, am venit sa vad dosarul„.

Gheorghe Ciuhandu va raspunde intrebarilor procurorilor care fac cercetari intr-un dosar privind finantarea ilegala a clubului de fotbal Poli Timisoara, constatata de Curtea de Conturi, intr-un raport dat publicitatii in 2013. Prejudiciul se ridica la aproximativ 30 de milioane de lei.

Va reamintim, luni, pentru recuperarea prejudiciului in dosarul finantarii ilegale a clubului Poli Timisoara de catre municipalitate, procurorii DNA au luat masuri impotriva fostului primar Gheorghe Ciuhandu si a secretarului Primariei Timisoara Ioan Cojocari, urmariti penal in acest caz.

Astfel, anchetatorii au decis sa puna sechestru pe o casa apartinand fostului edil si i-au blocat conturile secretarului. Potrivit ultimei sale declaratii de avere, Ioan Cojocari avea in banci: 81.548 de euro, 113.156 de lei si 8.270 de dolari.

DNA Timisoara i-a instiintat luni dimineata pe Gheorghe Ciuhandu si pe Ioan Cojocari ca sunt pusi sub acuzare pentru abuz in serviciu.

Potrivit anchetatorilor anticoruptie, in cursul anului 2008, Gheorghe Ciuhandu, la acea data primar al Municipiului Timisoara si Ioan Cojocari, secretar al Consiliului Local Timisoara, uzand de prerogativele conferite de functiile ce le indeplineau, au incalcat legea ce reglementeaza posibilitatea acordarii de sume de la bugetul Consiliului Local Timisoara in contul S.C. POLITEHNICA TIMISOARA S.A. (fosta S.C. FOTBAL CLUB TIMIsOARA S.A., fosta S.C. POLITEHNICA 1921 STIINTA TIMISOARA & INVEST S.A.), si ulterior au semnat impreuna cu Delia-Ileana Dumitru, consilier juridic, si cu alte persoane din cadrul Primariei Timisoara, documentul intitulat „Contract de asociere” in baza caruia era alocata anual, pe o perioada de 3 ani, suma de 9.000.000 lei anual, „pentru sprijinirea echipei de fotbal Politehnica stiinta Timisoara”.

Potrivit Legii sponsorizarii, acordarea unei sume de bani unei persoane juridice de drept privat ce are scop lucrativ si urmareste obtinerea unui profit nu se putea efectua cu titlu de sponsorizare.
Pentru a da o forma aparenta de legalitate intentiei de acordare a unor sume de bani echipei de fotbal Politehnica 1921 Stiinta Timisoara (denumirea din acel moment a entitatii sportive) s-a procedat la aplicarea in mod nelegal, indirect, a Legii educatiei fizice si sportului, nr. 69/2000 si a normelor de aplicare ale acesteia, in scopul mascarii nelegalitatii acordarii unei finantari nerambursabile aceluiasi club sportiv.

Acordarea unor sume de bani in mod abuziv si contrar prevederilor legale in vigoare, in perioada 2008-2011 din bugetul local al municipiului Timisoara, in cuantum total de 27.100.000 lei, catre S.C. POLITEHNICA TIMISOARA S.A. (fosta S.C. FOTBAL CLUB TIMISOARA S.A., fosta S.C. POLITEHNICA 1921 STIINTA TIMISOARA & INVEST S.A.), sume acordate cu incalcarea principiului oportunitatii ce guverneaza derularea si functionarea activitatilor circumscrise normelor dreptului administrativ, nu au servit intereselor comunitatii, ci doar pe acelea ale unui grup privat de interese organizat in jurul S.C. POLITEHNICA 1921 STIINTA TIMISOARA & INVEST S.A., finantarea fiind astfel ilegala.

Camera de Conturi a Judetului Timis, cu ocazia indeplinirii misiunii de audit financiar, a constatat ilegalitatile ce au fost notate intr-un raport al Curtii de Conturi, prin care s-a imputat persoanelor responsabile suma de 27.100.000 lei.

Primaria Timisoara a formulat contestatie fata de raportul Curtii de Conturi a Romaniei, dar aceasta a fost respinsa, decizia Curtii de Apel Timisoara ramanand definitiva.

In vederea recuperarii prejudiciului, in cauza s-a dispus masura sechestrului asigurator asupra unui imobil apartinand lui Gheorghe Ciuhandu si asupra conturilor bancare apartinand lui Ioan Cojocari, pana la concurenta sumei de 27.100.000 lei, reprezentand valoarea prejudiciului.

In dosar se efectueaza acte de urmarire penale si fata de alte persoane, se precizeaza intr-un comunicat al DNA.

UPDATE: Fostul primar Gheorghe Ciuhandu a iesit din sediul DNA Timisoara dupa doua ore, timp in care a raspuns intrebarilor procurorilor anticoruptie.

La plecare, fostul edil a refuzat sa faca vreun comentariu si a spus ca nu are ce sa declare, indepartandu-se cu pasi grabiti de cladirea in care se afla sediul Directiei Anticoruptie.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor