Duminică, 24 mai 2026, între orele 11:00 și 15:00, Stadionul Știința și Parcul Facultății de Mecanică devin spațiul unei noi întâlniri dedicate copilăriei, comunității și curiozității. Universitatea Politehnica Timișoara organizează cea de-a V-a ediție Poli Kids Fest, un eveniment cu acces gratuit, care îi aduce pe scenă, de la ora 14:00, pe îndrăgiții artiști de la Gașca Zurli.
Prin Poli Kids Fest, Universitatea Politehnica Timișoara își deschide campusul către comunitate și propune o zi în care educația, jocul, creativitatea și energia studențească se întâlnesc într-un format prietenos, interactiv și accesibil. Evenimentul reunește facultăți, departamente, studenți, cadre didactice, ligi studențești și parteneri ai universității, într-un program construit special pentru copii și familii.
O zi cu activități pentru copii, spectacole și momente de bucurie
Copiii vor putea explora o lume a jocului și a creativității prin activități variate: face painting, modelaj de baloane, spectacol de baloane de săpun gigantice, jocuri interactive, concursuri distractive, zone de animație și experiențe pregătite special pentru cei mici.
Atmosfera va fi completată de standuri cu vată de zahăr, popcorn, înghețată, clătite, fast food și băuturi răcoritoare, astfel încât familiile să se poată bucura de câteva ore petrecute împreună în campusul UPT.
Una dintre surprizele acestei ediții este prezența roboților Transformers Optimus Prime și Bumblebee, care vor anima atmosfera și vor fi alături de copii pe parcursul evenimentului.
Momentul central al zilei va avea loc la ora 14:00, când pe scena Poli Kids Fest va urca îndrăgita Gașca Zurli. Copiii și părinții sunt invitați la un spectacol plin de cântece cunoscute, dans, energie și voie bună.
Ateliere interactive pregătite de comunitatea UPT
Pe lângă componenta de divertisment, Poli Kids Fest 2026 aduce în prim plan și dimensiunea educativă a evenimentului. Copiii vor putea participa la ateliere interactive prin care vor descoperi, într-un mod prietenos și adaptat vârstei lor, știința, tehnologia, creativitatea, sportul, cultura și lumea universitară.
Facultățile, departamentele și structurile UPT au pregătit activități diverse, printre care:
- Jocuri video Xbox cu Kinect, organizate de Facultatea de Automatică și Calculatoare;
- Timișoara în lumea digitală, cu jocuri VR și AR, demonstrații Magic Cube și aplicații mobile, organizat de Departamentul ID/IFR și Educație Digitală;
- Ludotecă, organizată de Biblioteca UPT;
- Magia chimiei, organizată de Facultatea de Inginerie Chimică, Biotehnologii și Protecția Mediului;
- Expoziție Formula Student și concursuri pentru copii, organizate de UPT Racing Team;
- Lumea motoarelor cu ardere internă, organizată de Facultatea de Mecanică;
- Jocurile copilăriei, organizate de Facultatea de Științe ale Comunicării și Liga FSC;
- Construiește un pod!, Soarele ne dă energie! și Scanează 3D!, organizate de Facultatea de Construcții;
- Poli Craft, organizat de Facultatea de Arhitectură și Urbanism;
- Diabeteam, organizat de Diabeteam UPT;
- Micul manager, organizat de Facultatea de Management în Producție și Transporturi;
- Atelier tehnico-creativ de turnare pentru copii, organizat de Facultatea de Mecanică, Ingineria Materialelor și Fabricației;
- Japonia pentru cei mici, cu origami, caligrafie, face painting și ikebana, organizat de Centrul Jutsu UPT;
- Detectivii suprafețelor, organizat de Facultatea de Mecanică, Ingineria Materialelor și Fabricației;
- Pioni și cavaleri, de pe tabla de șah pe planșa de scrimă, organizat de ACS Titanii Timișoara și Academia Atena Fortius
- UPT Sport, organizat de Departamentul de Educație Fizică și Sport;
- În lumea trenulețelor, organizat de Facultatea de Mecanică, Ingineria Transportului și a Traficului;
- Atelier tehnico-creativ de desen, organizat de Facultatea de Mecanică, Ingineria Transportului și a Traficului;
- Atelier de scanare și printare 3D pentru vehicule, organizat de Facultatea de Mecanică, Ingineria Transportului și a Traficului;
- Prototipare rapidă, încercări distructive și dispozitive medicale, organizate de Facultatea de Mecanică, MRM;
- Modelare 3D, organizată de Facultatea de Mecanică, Mecatronică;
- Vin roboții!, cu acționări mecatronice și roboți colaborativi, organizat de Facultatea de Mecanică, Mecatronică;
- Autovehicule rutiere, organizat de Facultatea de Mecanică, TMTAR;
- În lumea hidraulicii, organizat de Facultatea de Mecanică, MH;
- Aventură în Universul Hidrogenului, organizată de Facultatea de Mecanică, Ingineria Materialelor și Fabricației;
- Smart Electronics, organizat de Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale;
- În lumea roboțeilor, organizat de Facultatea de Inginerie Electrică și Energetică;
Activități pregătite de partenerii UPT
Partenerii Universității Politehnica Timișoara se alătură evenimentului cu activități dedicate copiilor și familiilor:
- Masă de fussball, organizată de Continental Anvelope România;
- Creativitate fără limite, cu ateliere handmade și activități fizice, organizată de dm Drogerie Markt, în parteneriat cu Asociația Miltonia;
- Ride test cu biciclete pentru copii, organizat de Corratec;
- Happy Time, cu animații și pictură;
- Mystery Bottle, activitate tematică Transformers;
- Joacă-te cu gândul tău!
Campusul UPT, un spațiu deschis comunității
Poli Kids Fest 2026 continuă direcția prin care Universitatea Politehnica Timișoara își consolidează rolul de spațiu deschis pentru comunitate, nu doar prin educație și cercetare, ci și prin evenimente care aduc împreună generații, familii, studenți și parteneri.
Prin activitățile propuse, cei mici sunt invitați să descopere lumea universității într-un mod ludic, apropiat și captivant, iar părinții au ocazia să petreacă o zi în campus, într-o atmosferă relaxată, sigură și plină de energie.
Poli Kids Fest 2026 va avea loc duminică, 24 mai 2026, între orele 11:00 și 15:00, pe Stadionul Știința și în Parcul Facultății de Mecanică, Universitatea Politehnica Timișoara.
Intrarea este liberă.
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.