Furt record: Peste 100 de oi furate intr-o singura zi de 3 tineri din Timis

TIMIS. Dornici sa faca rapid bani seriosi, trei tineri din Denta, Banloc si Livezile au pus la cale un furt fara precedent in zona. Au facut disparuta o turma intreaga, cu 110 oi.

Cei trei le-au manat departe de locul in care mioarele isi aveau stana si au dat sfoara in tara ca asteapta cumparatori.

Vestea a ajuns insa si la urechile politistilor Rurali din Deta, care au pornit pe urmele hotilor.

Cand au aflat ca sunt cautati de oamenii legii, cei trei tineri au abandonat oile pe un camp de langa Partos si au rupt-o la sanatoasa.

Politistii au incredintat mioarele proprietarului pagubit si au reusit sa-i si identifice pe fugari. Cei trei tineri cu varstele intre 27 si 32 de ani sunt cercetati acum pentru furt si talharie.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.