‘Fumat’ in miez de noapte in Complexul Studentesc din Timisoara. Cum a incercat un tanar sa scape de jandarmi

TIMISOARA. S-a simțit… liber până a apărut un echipaj de jandarmi, de care a încercat să scape.

CITESTE SI: Masina rasturnata intr-o intersectie din Timisoara. Un om a fost luat cu salvarea de la locul accidentului

Un tânăr care mergea pe trotuarul din fața caminului 16 din Complexul Studențesc, și-a aprins un ‘cui’ și a început să fumeze, marți, aproape de miezul nopții. Momentele de…. libertate s-au risipit imediat ce a zărit un echipaj de jandarmi.
Tânărul a făcut rapid stânga-mprejur, gest care le-a atras atenția oamenilor legii. Aceștia i-au cerut să se oprească, dar omul și-a continuat drumul și chiar a rupt-o la fugă.
Jandarmii și-au anunțat prin stație colegii care se aflau cu mașina pe Aleea Ripensia, iar aceștia l-au imobilizat, și au și aflat de ce a încercat să scape.

Aproape de miezul nopții, la ora 23:20, în timp ce se aflau în misiune, în zona Complexului Studențesc din Timișoara, colegii noștri au observat un bărbat care fuma lângă Căminul nr. 16. La vederea jandarmilor acesta a început să se deplaseze în direcția opusă.

Colegii noștri au început urmărirea persoanei, și, deși l-au somat, acesta a încercat să se sustragă.

Jandarmii din teren au raportat situația colegilor rămași în autospeciala de intervenție care s-au deplasat pe Aleea F.C. Ripensia acolo unde i-au ieșit în cale tânărului.

Acesta a fost oprit și legitimat, iar la controlul corporal a fost descoperit asupra sa un plic ce conținea muguri vegetali de culoare verde-oliv cu miros înțepător, susceptibil a fi marijuana, substanță interzisă la deținere.

Persoana a fost condusă la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș în vederea continuării cercetărilor. În contextul începerii anului școlar, vom fi prezenți în zona instituțiilor de învățământ și în cele frecventate de tineri, pentru a preveni consumul de droguri.„; au transmis reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiș.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Clar un mucușorist bananier liber cu blugi. ND = Nimic Demonstrat

  2. Omu’ a fumat din aia cu filme proaste.
    Nici nu pari suspect sa vezi jandarmii si sa o iei la pas in directia opusa.

    Numai fumatz legale ca ajungeti (ca) intre bare

  3. Observ din articolele de presa ca fumat asta ii face pe oameni cam prosti. E adevarat? Sau mi se pare mie? Dar e sigur ca de la fumat?