Fotbal pentru suflet. Fetele de la Politehnica Timisoara au intalnit ‘Campionii Sperantei’. FOTO

TIMISOARA. Clubul Politehnica Timișoara s-a implicat de multe ori în proiecte sociale de-a lungul anilor, atât cu echipa de băieți, cât și cu cea de fete. Așa s-a întâmplat și vineri, când jucătoarele pregătite de Orlando Ștefan au făcut un antrenament alături de membrii Asociației Ambasadorii Speranței, în cadrul unui program denumit ‘Campionii Speranței’.

CITESTE SI: Start in deplasare. Dumbravita incepe al patrulea sezon de Liga 2 in fata lui Dinamo

Proiectul se va desfășura până în luna noiembrie și este conceput pentru a promova incluziunea socială, dezvoltarea fizică și emoțională, precum și recunoașterea publică a potențialului și talentului copiilor cu dizabilități, prin intermediul sportului.

Meciul împotriva fetelor de la Politehnica a fost primul eveniment al programului.

Ne bucurăm pentru această oportunitate și parteneriat cu Ambasadorii Speranței. Suntem un club care s-a implicat mereu în astfel de acțiuni. Având foarte multe jucătoare tinere, putem spune că sunt și acțiuni de conștientizare pentru noi și le încurajăm astfel să se îndrepte și ele spre voluntariat.”, spune Orlando Ștefan, antrenorul Politehnicii Timisoara.

Proiectul Asociației va continua cu un program de antrenamente de înot, ce se va desfășura în perioada 20 august – 20 octombrie, dar și cu o competiție naționala de natație de tip Special Olympics, programată între 24 și 26 octombrie.

În perioada august – noiembrie 2025, prin sport, joacă și competiție, copiii noștri vor străluci! Vom organiza meciuri incluzive de fotbal, antrenamente de înot, dar și o competiție națională Special Olympics, care va aduce împreună echipe din 6 județe – o adevărată sărbătoare a prieteniei, solidarității și acceptării diversității.
Prin proiectul „Campionii Speranței” facem un pas mare pentru incluziune, pentru o comunitate mai deschisă, în care fiecare copil contează, fiecare zâmbet e prețios și fiecare reușită e sărbătorită împreună„, au transmis reprezentanții Asociației Ambasadorii Speranței.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.