Fostul ministru de Externe, Teodor Baconschi a demisionat din PDL. Vezi cum si-a motivat gestul

Amenintat cu excluderea din partid, fostul ministru de externe a decis sa renunte la partidul care l-a consacrat si a decis sa isi dea demisia. El i-a trimis duminica demisia scrisa presedintelui PDL Vasile Blaga.

Dupa preluarea conducerii PDL de catre Vasile Blaga, Baconschi s-a pozitionat in aripa critica la adresa noii conduceri. Alaturi de alti membri marcanti ai partidului, precum Monica Macovei, Cristian Preda sau Daniel Funeriu, el a fost nemultumit de sciziunea PDL-Basescu. In replica, a fost amenintat cu excluderea.

Printre cei care au cerut public excluderea din partid al lui Baconschi s-a aflat si deputatul de Timis si vicepresedinte PDL, Alin Popoviciu.

„Domnule Presedinte Vasile Blaga prezentul mesaj va notifica demisia mea din PDL. Am intrat in partid ca ministru de Externe tehnocrat, convins ca – alaturi de presedintele Traian Basescu – PDL isi poate asuma misiunea de a reforma statul si de a promova politici de dreapta capabile sa dezvolte economia romaneasca”, spune Teodor Baconschi in scrisoarea de demisie.

„Sunteti la curent cu activitatea mea: pe langa prestatia ministeriala, in virf de criza interna si internationala,  am creeat Fundatia Crestin Democrata, cu scopul de a consolida dimensiunea doctrinara a PDL si dialogul cu societatea civila. Am promovat de asemenea proiectul Legii votului prin corespondenta, pentru ca romanii din diaspora sa se simta parte a natiunii. Nu am ezitat sa apar politica guvernului condus de dl Emil Boc in numeroase contexte publice si mediatice, inclusiv in perioadele foarte dificile, cand multi lideri ai PDL preferau sa stea deoparte, in timp ce altii paraseau partidul, trecand la USL. Va reamintesc si faptul ca am sustinut, dupa puterile mele, atat campania pentru alegerile locale, cat si campania pentru parlamentare: trimis sa candidez la Iasi, in plin fief USL, am obtinut 21 % din voturile exprimate in colegiul senatorial 4, depasind media pe tara adjudecata de ARD”, mai spune fostul ministru.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.