Focare de pesta micilor rumegătoare în Timiș. Au fost instituite zone de protecție și de supraveghere

TIMIȘOARA. În județul Timiș au fost confirmate două focare de pesata micilor rumegătoare, în două exploatații de ovine din localitățile Giulvăz și respectiv Tomnatic.

CITEȘTE ȘI: Incendiu la un tren în Gara de Nord din Timișoara. Intervenție urgentă a pompierilor. VIDEO

După confirmarea pestei micilor rumegătoare a fost convocată sedința cu toți membrii Centrului Local de Combatere al Bolilor Timiș, unde au fost dispuse măsuri pentru prevenirea răspândirii bolii.

Pentru protejarea perimetrului contaminat, în vederea evitării răspândirii virusului s-au stabilit cele două zone circulare de protecţie şi supraveghere de 0-5 km şi respectiv 0-20 km din jurul focarului:

Zona de protecție(0-5 km) -următoarele localități – Giulvăz și Ivanda județ Timiș,
Zona de supraveghere(0-20 km-următoarele localități Cebza, Livezile, Ofsenița, Giera, Toager, Dolaț, Ghilad, Ciacova, Gad, Crai Nou, Rudna, Macedonia,Obad, Petroman, Cruceni, Foieni, Jebel, Pădureni, Iohaniesfield, Otelec, Pustiniș, Peciu Nou, Sânmartinul Maghiar, Parța, Uivar, Șag, Răuți, Diniaș, Cenei, Utvin, Sânmihaiul Român, Sânmhaiul German, Bobda din jud.Timiș.

Zona de protecție(0-5 km) -următoarele localități – Tomnatic, Gottlob și Vizejdia din, județ Timiș,
Zona de supraveghere(0-20 km – următoarele localități – Jimbolia, Comloșul Mare, Comloșul Mic, Grabați, Lenauheim, Uihei, Bulgăruș, Șandra, Lovrin, Pesac, Periam, Sânpetru Mare, Igriș, Saravale, Cenad, Sânnicolaul Mare, Dudeștii Vechi, Valcani, Teremia Mare, Teremia Mica, Nerău, Lunga din jud.Timis, și localitatea Șeitin din județul Arad

Mișcarea animalelor din zona de protecţie este restricţionată astfel:

– interzicerea circulației și transportului ovinelor pe drumuri publice sau private, cu excepția drumurilor care deservesc exploatația;
– trebuie să se efectueze un recensământ al tuturor exploatațiilor din zonă care dețin animale din speciile receptive;
– toate ovinele/caprinele moarte sau bolnave dintr-o exploataţie trebuie imediat declarate autorităţii competente, care procedează la investigaţiile corespunzătoare;
– măsurile aplicate în zona de protecție rămân în vigoare pe o perioadă de 33 de zile de la dezinfecția finală, după ce animalele din exploatația respectivă au fost ucise de îndată şi operațiunile de curățare și dezinfecție au fost efectuate în conformitate cu legislația specifică.

Mișcarea animalelor din zona de supraveghere este restricţionată astfel:

– trebuie să se efectueze un recensământ al tuturor exploatațiilor din zonă care dețin animale din speciile receptive;
– scoaterea de carne, preparate din carne, produse și subproduse care conțin astfel de carne provenita de la ovine si caprine, material seminal, embrioni, ovule din zonă este interzisă, fără avizul DSVSA Timiș;

Virusul pestei micilor rumegătoare nu este transmisibil la om, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected],  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITEȘTE ȘI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Strategie („plan”) deliberată care nimicește sectorul zootehnic tradițional românesc, animalele nu sunt infectate cu niciun virus, este doar o mizerie! Mizerabilii!

    • Ati vrut in uniunea sovi.. europeana..
      Tocmai au inventat laptele sintetic. facut in laborator. Special pentru spalatii pe creier. oricum ei cred ca laptele se face la kaufland

  2. Pacat de tara asta cum isi bat joc altii de ea…
    Am uitat sa fim romani.

  3. Au mai rezolvat niste fermieri mici la ordin…mai puteți suporta?pină cind oare?

    • Vai ș-amar.

  4. Romania nu mai are voie sa exporte, aruncati un ochi la olandezi ca isi freaca deja mainile de bucurie.

    Asta e, hai sa trecem pe carne de capra si oaie, sigur va fi la reducere acum

  5. Pesta UE.Trebuie cu orice preț să dispară fermieri din România. Majoritatea celor care sunt factori de decizie, plus o parte din presă, ar trebui spânzurați; doar atunci ne vom vindeca.

    • revolutionarule, nu vrei tu sa ne vindecam… votand? Inclusiv alegand dintre diversi independenti? Pe baza de plan propus si fezabilitatea acestuia, nu pe baza de „placutza sudeza” data de cei aitointitulati „integri si competenti” celorlalti care automat toti sunt „incapabili si hoti”?
      Ce zici sa fie o prezenta la vot de 99%? Sau hai sa nu am pretentii atat de mari, macar sa fie in jur de 75%, care e si rata medie de promovabilitate la BAC? Asta presupunand ca bac-ul ar mai fi ca pe vremuri „examen de maturitate”, dar stim amandoi ca nu are nicio legatura cu vreo maturitate cand vezi „intelectuali” useristoizi repetand sintagme naziste.

      Nu ai cum sa te faci bine oana nu identifici boala. Iar boala eu o numesc prostocratie si nu tine cont deloc de nivelul studiilor scolare, sunt absolventi de 4 clase cu mai mult bun simt decat unii cu 2 doctorate si cateva biblioteci universitare citite. Ghinion!