Filmul AFERIM!, laureat la Berlin, va avea avanpremiera de gala la Timisoara!

TIMISOARA. AFERIM!, cel mai asteptat film romanesc al anului, va avea avanpremiera nationala la Timisoara in prezenta echipei. Evenimentul este programat joi, 5 martie, de la ora 19:30, la Cinema City din Iulius Mall.

Timisorenii vor avea parte de o proiectie speciala in prezenta actorilor Teodor Corban, Alexandru Dabija si a producatorilor.

Biletele pentru acest eveniment pot fi rezervate pe site-ul cinemacity.ro.

Avanpremiera de la Timisoara deschide seria proiectiilor speciale “AFERIM!” din campania de promovare nationala.

Pe 5 martie, spectatorii timisoreni, precum si cei din alte 12 orase din tara vor putea viziona in locatiile Cinema City, cu o saptamana mai devreme fata de lansarea oficiala (13 martie 2015), lungmetrajul proaspat premiat la Festivalul International de la Berlin cu Ursul de Argint pentru cea mai buna regie, trofeu acordat lui Radu Jude.

Unul dintre cele mai de amploare proiecte cinematografice romanesti din ultimii ani, AFERIM! in regia lui Radu Jude, este un un film istoric a carui actiune are loc in tara Romaneasca a inceputului de secol XIX. Un zapciu, interpretat de actorul Teodor Corban, insotit de fiul sau (Mihai Comanoiu) cauta un rob fugar (Cuzin Toma).

Din distributie fac parte: Teodor Corban, Mihai Comanoiu, Cuzin Toma, Alexandru Dabija, Luminita Gheorghiu, Victor Rebengiuc, Alberto Dinache, Alexandru Bindea, Mihaela Sirbu, Adina Cristescu, Serban Pavlu, Gabriel Spahiu, Dan Nicolaescu.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.