TIMIȘOARA. Accident de circulație, marți dimineață, în fața Spitalului Județean Timișoara. Un tramvai a lovit o femeie care traversa strada pe culoarea roșie a semaforului.
Fotografiile ne-au fost trimise la redacție de un cititor opiniatimisoarei.ro, căruia îi mulțumim.
În urma impactului, femeia a fost rănită, iar la locul accidentului au intervenit rapid echipajele medicale. A fost preluată și transportată de urgență la spitalul aflat în vecinătate.
Circulația tramvaielor de pe linia 9 este afectată temporar pe sensul spre Dâmbovița.
Se circulă doar dinspre Spitalul Județean către AEM.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
„Un bărbat de 42 de ani a condus un tramvai pe bulevardul Liviu Rebreanu, dinspre bulevardul Sudului înspre Calea Martirilor, iar la intersecția cu strada Arieș a surprins și accidentat un pieton, care s-ar fi angajat în traversarea drumului public.
În urma impactului a rezultat rănirea pietonului, respectiv o femeie, în vârstă de 67 de ani. Aceasta a fost transportată la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier„, transmit reprezentantii IPJ Timis.
Pareri
Daca e pe Rosu sa inteleg ca vatman-ul nu are frana ? sau era in live pe tik tok?
Ba da, cred ca are frana. Doar ca probabil dureaza mai mult sa se opreasca complet fiind mare si greu. Si probabil tocmai plecase din statie din moment ce femeia a ajuns la spital si nu in alte locuri “mai bune”.
la ma-ta la sat nu exista semafoare, deci nu ai cum sa intelegi
Mai rău ca PUȘTANii… Un DEZASTRU !! ȘEFII aduși de USR la STP = doar NEPASARE si INCOMPETENȚĂ
Plus MEREU VORBESC LA TELEFON in timp ce conduc🤫Pe Șefii din STP de ce nu i vezi niciodata mergînd măcar o statie cu tramvaie, trolee etc. ?? Nici măcar șefii de autobază. Dar te mai miri cînd NICIUN CONSILIER LOCAL daramite EDIL nu vircula cu transportul public. Niște POLITRUCI IPOCRIȚI toti, indiferent de partide.
Halal MODEL GERMAN promis de FRITZ …de fapt un politruc BALCANIC vînător de funcții
Femeia e de la sat nu știe ce I semaforul,a crezut ca tramvaiul trebuie sa oprească .