
TIMIȘOARA. Scenă desprinsă din filme pe o arteră din Timișoara. Un șofer a fost prins noaptea trecută circulând cu o viteza de aproape 200 de km/h pe Calea Martirilor.
CITEȘTE ȘI: Traficant de droguri capturat de DIICOT Timișoara. Ce-au găsit anchetatorii în casa tânărului
Totul s-a petrecut în jurul orei 2.00, pe tronsonul cuprins între fosta Baricadă și intersecția cu Musicescu.
Tânărul de 23 de ani aflat la volanul unui Porsche a fost amendat cu peste 4000 de lei și lăsat pieton 5 luni.
„În noaptea de 8 spre 9 octombrie 2026, în jurul orei 02:02, polițiștii Serviciului Rutier Timiș au depistat un conducător auto care circula cu viteza de 192 km/h pe Calea Martirilor din municipiul Timișoara, pe tronsonul cuprins între intersecțiile cu strada Lidia și strada Musicescu.
Din verificările efectuate, s-a stabilit că acesta ar fi plecat de la semafor și ar fi continuat deplasarea cu o viteză mult peste limita legală, manifestând totodată un comportament agresiv în trafic.
Pentru abaterile constatate, conducătorul auto de 23 de ani a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare totală de 4.108,75 lei.
Totodată, polițiștii au dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă totală de 150 de zile, respectiv 120 de zile pentru depășirea cu mai mult de 70 km/h a limitei legale de viteză și 30 de zile pentru comportamentul agresiv în trafic.
Pentru abaterea privind viteza, a fost eliberată dovadă înlocuitoare a permisului de conducere fără drept de circulație.
Viteza excesivă și comportamentul agresiv la volan pun în pericol atât viața conducătorului auto, cât și siguranța celorlalți participanți la trafic.
Polițiștii rutieri continuă acțiunile pentru prevenirea accidentelor de circulație și pentru depistarea și sancționarea celor care încalcă normele rutiere„, transmit reprezentantii IPJ Timis.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!
Pareri
Anulat permisul.
La puscarie cu puslamaua userista!!!!!!
Sugeranist grabit venit de la Arestul Central unde era stationat Guru Putinescu
Prea sarac sa iasa din oras cu masina. La Nürburgring o tura il costa 30 de euro, cu banii de amenda putea da 25 de ture. Dar acolo trebuie sa stii sa conduci, nu e doar linie dreapta 500 de m.