Fanii lui Poli ies diseara din nou in strada: Timisoara nu poate fi calcata in picioare!

Suporterii echipei Politehnica Timisoara ies din nou in strada in aceasta seara de la ora 18.30 pentru a protesta fata de retrogradarea formatiei banatene. Fanii se vor strange la stadionul Dan Paltinisanu si vor pleca in mars spre Piata Operei, acolo unde-si vor striga nemultumirile legate de felul in care echipa alb-violeta a fost calcata in picioare de federali.

Impinsi de deciziile miselesti care lovesc (pentru a cata oara?) echipa noastra de suflet, timisorenii vor iesi din nou in strada. Ne vom aduce aminte de istoria vanduta in birouri obscure. Ne vom aduce aminte de culorile interzise. Ne vom aduce aminte de punctele furate. Ne vom aduce aminte de jocurile de culise care ne-au oprit sa obtinem performantele la care jocul onest din teren ne dadeau dreptul.  Si mai ales ne vom aduce aminte ca in spatele acestor faradelegi regasim mereu aceleasi figuri si acelasi organism corupt si putred. Acum, cand viitorul unui simbol al acestor locuri este pus in pericol, este momentul sa aratam, din nou, ca Timisoara nu poate fi calcata in picioare. Este momentul sa aratam, din nou, ca timisorenii si banatenii stiu sa se ridice si sa se uneasca in fata nedreptatilor. Este momentul, din nou, sa luptam pentur Poli!„, se arata in comunicatul semnat de Asociatia Suporterilor Timisoreni „Druckeria” si de Peluza Sud Timisoara.

Acesta este al doilea miting de protest dupa cel organizat la 1 iunie, in Piata Victoriei din Timisoara, la care au participat aproximativ 6.000 de sustinatori ai gruparii banatene.

Poli Timisoara, vicecampioana a Romaniei in sezonul trecut, nu a primit licenta pentru a evolua in stagiunea 2011/2012 a Ligii 1. Banatenii au facut apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS) in urma hotararii Federatiei Romane de Fotbal.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.