Noutati :

Familiile cu venit net pe membru de peste 850 lei vor avea facturi mai mari la incalzire

17 mai, 2011 - 11:04 AM
Autor: Anonim      
Categorie: NATIONAL
0

Eliminarea subventiei la energia termica va impune acordarea ajutorului statului doar pentru familiile cu un venit net pe membru de pana la 850 lei, in timp ce persoanele cu venituri mai mari vor fi obligate sa suporte o crestere a valorii facturii la incalzire, potrivit premierului Emil Boc.

„Cei care au venituri peste o anumita limita nu vor mai primi subventii din partea statului, insa cei care sunt cu venituri mici vor primi un sprijin suplimentar la plata facturii la energie termica. Eu cred, dintr-o prima aproximatie, in calitate de ministru interimar al Muncii, ca familiile care au un venit pe membru intre 800 si 850 lei nu vor suferi la factura la energia termica la iarna, vor beneficia in continuare de sprijin suplimentar pentru a putea sa plateasca factura. Probabil ca peste un anumit nivel, mai mare, sa creasca valoarea facturii”, a declarat, luni seara, seful Guvernului, la postul public de televiziune.

Guvernul s-a angajat in negocierile cu Fondul Monetar International (FMI) ca va elimina subventiile la energia termica cel tarziu pana la sfarsitul lunii august, alocatiile pentru incalzire urmand sa fie orientate exclusiv catre persoanele defavorizate, releva scrisoarea de intentie convenita cu FMI.

Guvernul s-a angajat in ultimele discutii cu Fondul Monetar International sa elimine subventia la energia termica in perioada imediat urmatoare, astfel ca factura populatiei pentru incalzire si apa calda ar putea creste cu pana la 60% pana la finele anului, in functie de capacitatea primarilor de a acoperi diferenta din surse proprii.

Subventia pentru producerea energiei termice este acordata in prezent atat de la bugetul de stat, cat si de la bugetele locale.

Seful misiunii FMI in Romania, Jeffrey Franks, a declarat ca Guvernul va elimina subventia acordata de la nivel central pana la finele anului, dar va mentine la acelasi nivel sau chiar va creste ajutoarele pentru incalzire acordate persoanelor defavorizate.

Purtatorul de cuvant al Executivului, Ioana Muntean, a precizat, miercuri seara, ca problema subventiei la incalzire a fost discutata in sedinta Guvernului, stabilindu-se ca ministerele Finantelor, Administratiei si Muncii sa prezinte, in urmatoarele saptamani, variante de lucru privind subventiile la energia termica, avand in vedere ca principiul subventionarii nu va mai fi aplicat tuturor persoanelor indiferent de venituri.

In prezent, de la nivel central, Guvernul acopera pana la 45% din cheltuielile cu combustibilul ale producatorilor de energie termica, iar pretul de facturare la populatie difera mult de la o localitate la alta, in functie de pretul de referinta stabilit de catre consiliul local si subventia acordata de fiecare primarie.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor